Medicii au diagnosticat-o pe vedeta americană cu „o infecţie virală acută, iar Cher trebuie să stea la pat mai multe zile”, precizează comunicatul dat publicităţii de reprezentanţii cântăreţei.
Artista în vârstă de 68 de ani, care, în 2002, a pornit într-un turneu de adio, pe care încă nu l-a încheiat, a adăugat 14 concerte la lista de spectacole pe care ar urma să le susţină, după ce a petrecut două luni pe drum pentru o serie de show-uri care s-a terminat la mijlocul lunii iulie.
Cher a amânat primele concerte, care ar fi trebuit să aibă loc joi, la Albany, în statul New York, şi sâmbătă, în New Hampshire, mai scrie în comunicatul de presă, unde este precizat că spectacolele vor avea loc în luna octombrie.
Artista americană trebuie să îşi înceapă turneul pe 15 septembrie, în Allentown, Pennsylvania, urmând să susţină şi două spectacole în New York, la faimoasa Madison Square Garden.
După ce a debutat în anii ’60, în duet cu soţul ei Sonny, cunoscând succesul cu hitul „I Got You Babe”, Cher a îmbrăţişat cariera solo, care i-a adus celebritatea mondială, cu peste 100 de milioane de albume vândute în toată lumea.
Câştigătoare a numeroase premii prestigioase, inclusiv Grammy şi Oscar (cea mai bună actriţă în rol principal, pentru filmul „Visătorii/ Moonstruck”, 1988), Cher a fost o prezenţă constantă în fruntea topurilor muzicale internaţionale încă din anii 1960. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „I Got You Babe”, „If I Could Turn Back Time”, „The Shoop Shoop Song (It’s In His Kiss)” şi „Believe”.