George Vintilă şi Cabral şi-au luat licenţă de piloţi profesionişti
George Vintilă şi Cabral au fost la un curs de pregătire în Germania, pe circuitul Motorsport Arena Oschersleben, unde, după două zile de antrenamente, şi-au luat licenţă de pilotaj.
Situat în apropierea oraşului Magdeburg, circuitul are o lungime de aproape 4.000 de metri şi i-a ajutat pe cei doi să facă o "repetiţie generală" pentru competiţia Dacia Logan Cup, unde vor participa alături de vedeta ProTV Roxana Ciuhulescu.
"A trebuit să înfruntăm un program de 3-4 zile de curs de pilotaj concentrat într-una singură", a povestit Vintilă.
Cursul a constat într-un training teoretic, două sesiuni de antrenament de bază, traseu cu obstacole şi teste. "Practic, prin tot ce-am făcut la Oschersleben, am şlefuit nişte cunoştinţe deja existente – nu multe, e adevărat – şi ne-am testat şi noi limitele în «relaţia» cu maşina, track-ul şi procedurile dintr-o cursă de circuit. Licenţa e necesară, dar mai important e să ne simţim noi pregătiţi pentru o cursă de nivel FIA", a declarat Vintilă.
În cadrul Dacia Logan Cup, a treia competiţie ca importanţă din cadrul Bucharest City Challenge 2008, vor fi la start 25 de maşini pregătite special pentru circuit.