Christina Aguilera şi Jordan Bratman au ajuns la o înţelegere privind divorţul

Christina Aguilera şi Jordan Bratman, care şi-au anunţat divorţul în octombrie 2010, după o căsnicie de cinci ani, au ajuns la un acord privind împărţirea tutelei fiului lor în vârstă de trei ani, Max, informeză femalefirst.co.uk.

Urmărește
220 afișări
Imaginea articolului Christina Aguilera şi Jordan Bratman au ajuns la o înţelegere privind divorţul

Christina Aguilera şi Jordan Bratman au ajuns la o înţelegere privind divorţul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit site-ului TMZ, Christina Aguilera, în vârstă de 30 de ani, şi Jordan Bratman, în vârstă de 33 de ani, şi-au împărţit bunurile conform clauzelor din contractul lor prenupţial, dar producătorul va primi totuşi ceva în plus din partea vedetei filmului "Burlesque".

Potrivit presei, Jordan nu a contestat cererea de divorţ a cântăreţei şi s-a mutat din casa pe care o împărţeau, unde în prezent Aguilera locuieşte cu iubitul ei, Matt Rutler.

Divorţul celor doi va fi finalizat pe 15 aprilie, la şase luni de la depunerea cererii de către Aguilera.

Cântăreaţa s-a declarat "distrusă" de faptul că a fost nevoită să renunţe la viaţa de familie. "Situaţia era nesănătoasă şi nefericită, atât pentru mine, cât şi pentru Jordan, ştiam că trebuie să ne despărţim. Nu am vrut să îl rănesc pe Jordan şi am fost distrusă pentru că a trebuit să îmi separ familia", a declarat vedeta.

Anul 2010 a fost unul plin de evenimente pentru Christina Aguilera, care s-a despărţit de soţul ei, Jordan Bratman, în octombrie, ieşind în public cu noul iubit, Matt Rutler, o lună mai târziu. Tot în noiembrie, Aguilera a primit o stea pe bulevardul celebrităţilor din Los Angeles - Hollywood Walk of Fame. Totodată, ea s-a bucurat de critici favorabile pentru primul ei rol principal într-un film, putând fi văzută alături de Cher în "Burlesque: Vis împlinit".

Christina Aguilera, care a devenit celebră cu hitul "Genie in a Bottle", a câştigat patru premii Grammy, un Latin Grammy şi a vândut peste 46 de milioane de albume pe plan mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici