Psihiatra actriţei Anna Nicole Smith, condamnată la închisoare

Publicat: 29 10. 2010, 18:51
Actualizat: 09 11. 2012, 12:56

Khristine Erosevich, prietena dar şi medicul actriţei, a fost condamnată de o instanţă din Los Angeles, după un proces care a durat două luni.

Avocatul şi iubitul starletei, Howard K. Stern, a fost, de asemenea, condamnat pentru complicitate, el furnizând unei persoane dependente medicamente care pot fi eliberate doar pe reţetă.

Psihiatra Khristine Eroshevich a fost găsită vinovată de obţinere de medicamente pe căi frauduloase.

Stern a fost găsit nevinovat în cazul a şapte capete de acuzare, dar a fost condamnat pentru complicitate la conspiraţie.

Cei doi au primit pedeapsă cu închisoarea, însă termenele vor fi stabilite pe 6 ianuarie 2011.

Un al treilea acuzat, doctorul Sandeep Kapoor, a fost achitat.

Avocaţii celor trei au susţinut în timpul procesului că toţi au acţionat în interesul actriţei şi pentru a ajuta pe cineva care suferă de dureri şi de depresie.

Starleta americană Anna Nicole Smith a murit în urma unei supradoze de medicamente, într-un hotel din Florida, în februarie 2007.

Anna Nicole Smith a murit în 2007, din cauza unei supradoze de medicamente, singurul supravieţuitor al său fiind fiica ei, Dannielynn, care în prezent are 3 ani. Fiul lui Anna Nicole Smith, Daniel, a murit la vârsta de 20 de ani, în 2006.