Roisin Murphy revine la Bucureşti (Galerie Foto şi Video)

Publicat: 21 08. 2008, 13:15
Actualizat: 06 11. 2012, 09:01

Roisin Murphy se va afla în această toamnă pentru a doua oară în România, după ce, în iulie, a susţinut un show în cadrul festivalului B’estfest.

Biletele pentru concert costă 75 de lei şi vor putea fi achiziţionate, începând de sâmbătă, de pe site-ul www.myticket.ro, urmând ca în perioada următoare să fie disponibile şi în reţeaua magazinelor Diverta.

Imagini cu Roisin Murphy

După aproape zece ani de la debutul ei în muzică alături de Mark Brydon, în cadrul trupei Moloko, Roisin Murphy şi-a început cariera solo rămânând în atenţia iubitorilor de ritmuri trip-hop şi electro-funk.

Nonconformismul care o caracterizează şi-a pus amprenta nu numai asupra stilului său vestimentar, ci şi asupra muzicii, sound-ul noilor albume fiind unul inconfundabil, devenind în scurt timp reprezentativ pentru scena dance underground.

Albumul "Ruby Blue", promovat de single-urile "If We’re In Love" şi "Sow into You", a fost lansat în iunie 2005, iar piesa care a dat titlul albumului a fost inclusă şi pe coloana sonoră a serialului "Anatomia lui Grey".

Cel de-al doilea album al artistei, "Overpowered", a apărut la sfârşitul anului 2007, la scurt timp după lansarea single-ului "Let Me Know", în colaborare cu Groove Armada.

Apreciată pentru prestaţiile sale live cu adevărat electrizante, Roisin Murphy şi-a trecut vara aceasta în agendă câteva dintre cele mai cunoscute festivaluri internaţionale: Werchter (Belgia), Benicassim (Spania), Rock Am Ring/ Rock Im Park (Germania), Pinkpop (Olanda), Sonar (Spania) şi Sziget (Ungaria).