Rusia construieşte o insulă artificială de lux în Marea Neagră
Micul arhipeleag, numit Insula Federală, va fi construit în Marea Neagră, va costa peste trei miliarde de lire sterline şi se va întinde pe 350 de hectare.
Potrivit sursei citate, aici vor fi construite mai multe hoteluri, două porturi, un parc acvatic şi vile de lux.
Râuri artificiale vor străbate complexul care va reprezenta o imitaţie a reţelei hidrografice a Rusiei.
Proiectul seamănă cu cele din Emiratele Unite Arabe, pentru că este realizat de aceiaşi arhitecţi olandezi care au lucrat şi la Insulele Palm şi World din Dubai.
"Chiar dacă nu am deschis sezonul de vânzări, am observat că există un mare interes în a obţine proprietăţi pe insulă", a spus purtătorul de cuvânt al dezvoltatorilor, Alexei Butsailo. "Ţinta principală sunt ruşii, care vor să locuiască lângă mare", a precizat acesta.
Acest proiect a apărut într-o perioadă în care Rusia cunoaşte un boom economic, din cauza preţurilor foarte mari la energie.
Ţara deţine, în prezent, al doilea cel mai mare număr de miliardari din lume, după Statele Unite.
Soci este o staţiune foarte populară în care se investeşte masiv pentru pregătirea Olimpiadei de iarnă din 2014, construindu-se intens de-a lungul coastei.
Şi premierul rus Vladimir Putin are o casă de vacanţă în apropierea staţiunii.