- Home
- Life-Inedit
- NEW YORK, (19.06.2011, 09:48)
- , ,
Clarence Clemons, saxofonistul trupei lui Bruce Springsteen, a murit
Clarence Clemons, saxofonistul vedetă din grupul E Street Band care îl acompaniază pe cântăreţul american Bruce Springsteen, a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunţat un purtător de cuvânt al formaţiei.
Urmărește
211 afișări
Clarence Clemons, saxofonistul trupei lui Bruce Springsteen, a murit (Imagine: Wikipedia)
În urmă cu aproape o săptămână, Clarence Clemons a fost transportat la spital după ce suferise un accident vascular cerebral în reşedinţa lui din Singer Island, Florida, informează bbc.co.uk.
Cunoscut ca "Big Man", pentru statura lui impozantă, Clemons a fost, potrivit specialiştilor, cel care a modelat sound-ul muzicii interpretate la începutul carierei de Bruce Springsteen.
Solo-urile sale de saxofon au dat valoare unor hituri interpretate de Springsteen, precum "Born to Run" şi "Jungleland".
Pe site-ul său oficial, Springsteen scrie că pierderea lui Clemons este "de nemăsurat" şi că el şi colegii săi de trupă se simt onoraţi că l-au avut alături aproape 40 de ani.
"Clarence a avut o viaţă minunată. Avea în el o dragoste pentru oameni care i-a făcut pe aceştia să-l iubească", scrie în comunicatul postat pe acest site. "Iubea saxofonul, îi iubea pe fanii noştri şi dădea tot ce avea mai bun în fiecare seară, când păşea pe scenă", scrie în acelaşi comunicat.
Muzicianul american s-a confruntat în ultimii zece ani cu multe probleme de sănătate, suferind câteva intervenţii chirurgicale la genunchi şi la coloana vertebrală, în ianuarie 2010. De altfel, la gala Super Bowl din 2009, el s-a ridicat dintr-un scaun cu rotile pentru a cânta cu Springsteen.
Cea mai recentă apariţie a saxofonistului Clarence Clemons alături de Bruce Springsteen datează din decembrie 2010.
Celebrul saxofonist american a interpretat şi două compoziţii muzicale pe cel mai recent album lansat de Lady Gaga, intitulat "Born this way". Totodată, în mai, acesta a cântat alături de Lady Gaga în finala show-ului TV "American Idol".
Născut în Norfolk, Virginia, Clemons a început să cânte la saxofon la vârsta de nouă ani, după ce a primit un astfel de instrument de la tatăl său, de Crăciun.
După ce visul său de a deveni fotbalist s-a destrămat, în urma unui accident de maşină, el s-a îndreptat spre muzică.
Clemons l-a cunoscut pe Springsteen, pe atunci un cantautor din New Jersey, în 1971, iar saxofonistul a devenit unul dintre membrii fondatori ai E Street Band.
Prietenia celor doi muzicieni a supravieţuit, deşi Springsteen a luat decizia de a se concentra pe cariera solo, după succesul albumului "Born in the USA".
De-a lungul anilor, Clemons a apărut în filme, dar şi în show-uri TV şi a cântat alături de Grateful Dead, Jerry Garcia Band şi Ringo Starr şi All Starr Band.
Totodată, a realizat înregistrări cu artişti legendari, precum Aretha Franklin, Roy Orbison şi Jackson Browne.
În 2009, şi-a publicat memoriile - "Big Man: Real Life and Tall Tales".
"Scena este întotdeauna "acasă", este locul din care fac parte", spunea acesta.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe