Clipe de coşmar: Pasagerii unui avion spun rugăciuni şi încearcă să ia legătura cu cei dragi, după ce motorul aeronavei s-a defectat | VIDEO
„După ce am auzit o explozie puternică, am văzut cum pătrunde fum în cabină şi ne-am speriat foarte tare”, spune Avery Porch, unul dintre pasageri, pentru un post afiliat CNN. „Avionul a încetinit un pic, temperatura în cabină a crescut, iar alimentarea cu oxigen a fost întreruptă”, a adăugat Porch.
Aproape 150 de pasageri erau aflaţi la bordul avionului Delta 1425, care efectua cursa Atlanta – Baltimore, atunci când unul dintre motoarele aeronavei a fost avariat, a confirmat compania aeriană.
Imagini surprinse de unul dintre pasageri arată cum o componentă de metal era blocată în interiorul motorului, în timp ce avionul se afla în aer.
Pasagerii susţin că trecuse mai bine de o oră de la decolare, atunci când căpitanul i-a informat că se pregătesc pentru o aterizare de urgenţă.
„Mi-am scos repede telefonul, chiar dacă ştiam că nu am semnal, şi am încercat să îi trimit mesaj mamei mele, să îi spun că o iubesc”, a declarant iubitul lui Porch, Tyler Kreuger.
Aeronava de tip MD-88 a aterizat în siguranţă pe Aeroportul Internaţional Raleigh-Durham, a afirmat un purtător de cuvânt al Administraţiei Aviaţiei Federale.
După aterizare, pasagerii au fost transferaţi pe alte aeronave pentru a ajunge la destinaţia iniţială. Compania Delta a declarat că motorul avionului a fost înlocuit, iar avionul urmează să reintre în serviciu în următoarele ore.
Motorul avariat al aeronavei urmează să fie inspectat de o echipă de experţi din Atlanta.