Mircea Badea va cânta pentru prima oară în faţa publicului
Mircea Badea va cânta alaturi de colega sa, Raluca Leahu, cea care a pus bazele proiectului Magnolia si l-a atras pe realizatorul de radio şi televiziune în lumea muzicală.
Fosta prezentatoare la MTV Romania, DJ la Radio ProFM, în prezent DJ la RadioZU şi asistent de emisie pentru Mircea Badea, Raluca Leahu – Magnolia doreşte să aducă „live” o muzică nouă pe scenele româneşti şi invită publicul să redescopere plăcerea dansului şi a distracţiei.
„Este vorba despre un produs muzical nou, care abordează genul electro-disco-pop. Raluca este vocea Magnolia şi cântă de 11 ani în diverse trupe bucureştene precum Nitro sau Zebre. Toată această experienţă s-a concretizat într-un produs fresh, dinamic şi modern, care credem că va influenţa şi va orienta piaţa muzicală românească spre o direcţie nouă.”, au declarat membrii trupei.