Cody Walker, cel mai mic dintre fraţii regretatului actor Paul Walker, s-a căsătorit
Cody Walker, în vârstă de 27 de ani, s-a căsătorit cu iubita sa într-o ceremonie organizată în statul american Oregon, care a fost umbrită de absenţa fratelui său Paul, care a decedat într-un accident de automobil la sfârşitul anului 2013.
În prima parte a acestui an, Cody a declarat că îi va fi „foarte greu” să nu îl aibă alături în această zi pe fratele său Paul.
„Felicia şi cu mine suntem împreună de şapte ani – el (Paul, n.r.) a fost şi fratele ei, iar Felicia a fost şi sora lui”, a spus Cody Walker.
Atât Cody Walker, cât şi celălalt frate al său, Caleb Walker, s-au implicat pentru a duce la bun sfârşit filmările ultimului film al lui Paul Walker, „Furios şi iute 7”.
Cody Walker i-a impresionat pe producătorii lungmetrajului „Fast & Furious 7”, iar aceştia au decis să îl distribuie pe fratele mai tânăr al lui Paul Walker în viitoarele filme din această franciză de succes.
Cody a preluat rolul interpretat de fratele său, apărând ca o dublură a acestuia, pentru ca producătorii să poată să finalizeze mai multe scene importante din film.