Comedia „St. Vincent”, regizată de Theodore Melfi, cel care semnează şi scenariul filmului, spune povestea unui băiat, ai cărui părinţi tocmai au divorţat, şi a vecinului său, un veteran de război mizantrop, hedonist şi certăreţ, interpretat de Bill Muray. Acesta devine prietenul şi mentorul tânărului.
Theodore Melfi a mai realizat serialul de televiziune „Winding Roads”, din 1999, şi scurtmetrajul „Roshambo”, din 2010.
Bill Murray, nominalizat la Oscar pentru interpretarea din filmul „Rătăciţi printre cuvinte” (2003), pentru care a fost recompensat cu un premiu BAFTA şi un Glob de Aur, este cunoscut pentru faptul că este dificil de convins să accepte un rol, deoarece nu are un agent.
Actorul, în vârstă de 63 de ani, a mai jucat rolul principal din „Steve Zissou: Cel mai tare de pe mare/ The Life Aquatic with Steve Zissou”, regizat de Wes Anderson şi selectat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin. De altfel, Murray a jucat într-o serie de filme ale lui Anderson, printre care se numără „Un tren numit Darjeeling/ The Darjeeling Limited”, „Fantastic Mr. Fox”, „Aventuri sub clar de lună/ Moonrise Kingdom” şi „Hotel Grand Budapest/ The Grand Budapest Hotel”. Cel mai recent rol al său este în filmul „Eroii monumentelor/ The Monuments Men”, de George Clooney, care a avut premiera în România pe 14 februarie.