Celebrul cântăreţ britanic a anunţat cu această ocazie că albumul remasterizat urmează să conţină şi o serie de piese noi. Albumul a fost lansat iniţial sub titlul "David Bowie", în 1969, însă producătorii muzicali din Marea Britanie au decis să îi schimbe titlul în "Space Oddity", în 1972.
Printre noutăţi se numără o serie de înregistrări demo, înregistrări radiofonice şi câteva versiuni alternative ale pieselor de pe albumul original.
Acest album aniversar va fi lansat pe suport digital, pe CD şi pe vinil.
Cel mai recent album de studio al lui David Bowie este "Reality", care a fost lansat în 2003.
În 2008, Bowie a făcut backing vocals pe albumul "Anywhere I lay My Head" al actriţei Scarlett Johansson.
David Bowie este cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet şi a câştigat mai multe premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy.
Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock ‘n’ roll şi cunoscut prin faptul că-şi reinventează destul de des stilul de a cânta, Bowie este considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii ’70.
Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie şi literatură.
El este, de asemenea, actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale.
Într-un sondaj realizat în 2002, de postul BBC, Bowie s-a clasat pe poziţia a 29-a în clasamentul celor mai mari 100 de artişti britanici din lume.
De-a lungul carierei, el a vândut aproximativ 136 de milioane de albume.
În 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39-lea în topul celor mai buni 100 de artişti rock din toate timpurile.