- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (17.09.2016, 08:20)
- Katy Marinescu
Comic Con: Nathaniel Buzolic din "The Vampire Diaries" va fi prezent la eveniment
Nathaniel Buzolic, actorul care îl interpretează pe Kol Mikaelson în serialul "The Vampire Diaries", este al treilea invitat anunţat pentru cea de-a V-a ediţie East European Comic Con care s-a decalat cu şase luni şi va avea loc în perioada 5-7 mai 2017 (în loc de 11-13 noiembrie 2016), la Romexpo.
Urmărește
3133 afișări
Comic Con: Nathaniel Buzolic din "The Vampire Diaries" va fi prezent la eveniment
Cea de-a cincea ediţie East European Comic Con s-a decalat cu şase luni, urmând să se desfăşoare anul viitor, în perioada 5-7 mai, tot la Romexpo. Decizia de amânare a fost bazată pe faptul că mulţi dintre potenţialii invitaţi (actori, artişti consacraţi sau youtuberi internaţionali) nu au putut veni la evenimentul programat în noiembrie 2016 din cauza programului încărcat din aceasta perioadă (de exemplu, filmările pentru serialul "Game of Thrones" se încheie abia la finalul lunii noiembrie) - au explicat organizatorii evenimentului.
În vârstă de 33 de ani, Nathaniel s-a făcut remarcat în 2005, pe când găzduia o emisiune pentru copii la Disney Channel, "Studio Disney". A mai avut, apoi, şi câteva apariţii episodice în serialele "All Saints", "Home and Away" şi "Water Rats". Primul său rol într-un lungmetraj avea să fie cel al lui David din comedia australiană "Offing David".
În 2011, lui Nathaniel i s-a oferit rolul şarmantului Kol Mikaelson, cel mai tânăr supravieţuitor al Familiei Originale, în "The Vampires Diaries", serial care a creat un întreg cult în jurul său la nivel internaţional. Actorul apare şi în spin-off-ul "The Originals".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Nathaniel a jucat şi într-un episod din "Supernatural", numit "Bloodlines", scenariul episodului fiind iniţial menit să se extindă într-un spin-off intitulat "Supernatural: Bloodlines". Noul serial a fost propus în 2014, însă CW, televiziunea care produce "Supernatural", a decis să nu concretizeze proiectul, cel puţin momentan.
De asemenea, actorul joacă în filmul "Hacksaw Ridge", în regia lui Mel Gibson şi în care îi are drept colegi de platou pe Andrew Garfield, Hugo Weaving, Sam Worthington şi Teresa Palmer. Pelicula va apărea în cinematografele din SUA în luna noiembrie.
Nathaniel Buzolic se alătură, astfel, actorilor Craig Parker ("Spartacus", "Stăpânul Inelelor") şi Tom Wlaschiha ("Game of Thrones") pentru întâlniri memorabile cu publicul din România la cea de-a cincea ediţie a celui mai mare eveniment de tip convenţie din estul Europei - East European Comic Con.
Biletele se găsesc online pe www.eventim.ro şi în magazinele Cărtureşti, Orange Shop, Germanos, Carrefour Băneasa şi Militari, Humanitas, Vodafone şi benzinăriile OMV.
East European Comic Con se va extinde şi va dispune de o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi. Evenimentul este destinat tuturor celor pasionaţi de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video şi nu numai. În afară de întâlnirile cu actori de la Hollywood, la East European Comic Con vă aşteaptă o zonă întreagă dedicată jocurilor video, precum şi concursuri de cosplay pentru toţi cei care doresc să se transforme într-un personaj preferat, dar şi surprize rezervate amatorilor de Pokemon GO. Vor exista şi quiz-uri, elemente de recuzită de pe platourile de filmare, interacţiuni cu expozanţii şi cu cei mai importanţi creatori de content din mediul online.
Mai multe detalii despre East European Comic Con pot fi găsite la adresa: http://www.comic-con.ro/.
Citeşte şi: Actorul Tom Wlaschiha, Jaqen H’ghar din "Game of Thrones", vine în România, la East European Comic Con
Citeşte şi: Un actor din "Stăpânul Inelelor" vine la cea de-a cincea ediţie East European Comic Con - VIDEO
Citeşte şi: Filmul #Selfie69 by Cristina Iacob: "Mai multă comedie, mai multă iubire". România la Comic Con 2016 - GALERIE FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Echipa "#Selfie69" lansează trailerul oficial al filmului în cadrul Comic Con, la Romexpo
Citeşte şi: "#Selfie69" lansează trailerul oficial al filmului în cadrul Comic Con, pe 28 mai, la Romexpo
Citeşte şi: Podrick Payne din Game of Thrones, vine la Bucureşti, la Comic Con. BIG EVENT: Ce este Comic Con?
Citeşte şi: Regizorul şi actori ai lungmetrajului "DmX", filmat în România, vin la East European Comic Con
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe