- Home
- Life-Inedit
- BRUXELLES, (02.10.2014, 16:11)
- Florin Badescu
Comisar european: Vedetele implicate în scandalul selfie-urilor nud au fost "proaste"
Vedetele implicate în scandalul selfie-urilor nud au fost "proaste", a declarat Günther Oettinger, viitorul comisar european pentru economie digitală şi societate digitală.
Urmărește
478 afișări
Günther Oettinger (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Politicianul german a refuzat să îşi ceară scuze după ce a spus că vedetele au fost "proaste" atunci când au decis să îşi facă fotografii nud, care au fost copiate şi distribuite ulterior de piraţii cibernetici, informează bbc.co.uk.
El a fost aspru criticat pentru comentariile sale, în rândul cărora se regăseşte următoarea frază: "Prostia reprezintă un lucru de care nu îi poţi salva - sau doar parţial - pe oameni".
Günther Oettinger va deveni comisar european pentru economie digitală şi societate digitală în luna noiembrie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Apa "noul aur". Grecia şi Bulgaria la cuţite pe problema apei. Agricultura din nordul Greciei în pericol după ce un acord vechi de decenii prin care Bulgaria a livrat milioane de metrii cubi de apă a expirat
-
Pensia la stat o pierdere? Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuţiile din timpul vieţii. La 90 de ani randamentul este de 5%
Citeşte şi:
Scandalul fotografiilor nud ale vedetelor: FBI intensifică ancheta,după descoperirea unor noi imagini
Parlamentarul european Julia Reda l-a atacat imediat pe politicianul german: "Acea declaraţie e de necrezut!".
Într-un text publicat pe blogul ei, Julia Reda, care reprezintă Partidul Piraţilor din Germania, a spus: "Persoana care va fi însărcinată cu recâştigarea încrederii în internet, pentru ca europenii să facă mai multe afaceri online, tocmai a dat vina pe acei oameni ale căror date personale au fost accesate şi distribuite fără permisiunea lor".
"A plasat vina morală pentru acea infracţiune direct pe umerii victimelor, nu pe cei ai infractorilor", a adăugat ea.
Invitat de BBC să îşi clarifice comentariile, Günther Oettinger a spus: "Toată lumea are dreptul la intimitate. Comisia Europeană vrea să facă din «cloud computing» un spaţiu mai sigur".
Întrebat dacă doreşte să îşi ceară iertare pentru acea declaraţie sau să îşi extindă comentariul, politicianul german a răspuns sec: "Nu!".
Günther Oettinger a făcut acele declaraţii în timpul unei reuniuni care a avut loc la Bruxelles, luni. El făcea referire la publicarea ilegală pe internet a unor fotografii intime cu peste 80 de femei celebre, în rândul cărora se regăsesc actriţa Jennifer Lawrence şi cântăreaţa Rihanna.
Utilizatorii platformei online 4Chan au fost primii care au distribuit acele imagini nud, care, după câte se pare, au fost obţinute prin accesarea ilegală a unor conturi private de pe platformele de stocare de fişiere online.
Înainte de a face acele comentarii, politicianul german a spus că vorbea "pe jumătate serios".
După o scurtă ezitare, el a adăugat: "Recent au apărut tot mai multe lamentări publice despre celebrităţile care şi-au făcut selfie-uri nud. Pur şi simplu nu-mi vine să cred. Dacă o persoană este suficient de proastă, precum aceste celebrităţi, să îşi facă fotografii nud şi să le publice pe internet, atunci cu siguranţă nu se poate aştepta ca noi să o apărăm. Prostia reprezintă un lucru de care nu îi poţi salva - sau doar parţial - pe oameni".
Criticii lui Oettinger au insistat asupra faptului că, deşi acele imagini erau din punct de vedere tehnic "online", ele erau de fapt păstrate într-o manieră privată - imaginile au fost furate din conturi cloud private aparţinând unor celebrităţi.
Julia Reda a adăugat: "Glumind pe seama unui lucru pe care ar trebui să îl considere o problemă gravă şi făcând acest lucru pe un ton rece şi insultător, Günther Oettinger a ridicat un mare semn de întrebare în privinţa calificării sale pentru acest post (de comisar european, n.r.) prin care ar trebui să modeleze societatea digitală europeană în următorii cinci ani".
Cotidianul german Der Spiegel afirmă că acel comentariu demonstrează faptul că Günther Oettinger "nu are habar de problemele actuale şi chestiunile importante din noul său minister".
Potrivit AFP, alegerea lui Günther Oettinger pentru postul de comisar european pentru economie digitală a fost deja puternic criticată în Germania, întrucât politicianul german, fost comisar european pentru energie, ironizat adeseori pentru engleza lui aproximativă, nu dispune de nicio competenţă recunoscută în acest domeniu.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe