Prima pagină » Life-Inedit » Megastarul Prince a colaborat în secret cu rapperii Mobb Deep şi Snoop Dogg

Megastarul Prince a colaborat în secret cu rapperii Mobb Deep şi Snoop Dogg

Prince a înregistrat piese în secret, în studio, împreună cu Mobb Deep şi Snoop Dogg. Artistul nu a vrut, însă, să fie creditat, informează nme.com.
Megastarul Prince a colaborat în secret cu rapperii Mobb Deep şi Snoop Dogg

Rapperul Havoc de la Mobb Deep a scos la iveală faptul că Prince a contribuit la una dintre piesele lor.

Într-un episod al showului de hip-hop, „Drink Champs”, rapperul îşi aminteşte modul în care Prince a ajuns pe o piesă de-ale sale, împreună cu Snoop Dogg, intitulată „Thou Shall Not Kill” şi lansată în 2007.

Potrivit lui Havoc, pur şi simplu s-a întâmplat ca Prince să fie la Electric Lady Studios din New York, în acelaşi timp în care Mobb Deep înregistrau. Atunci când Havoc a cerut părerea despre un beat în lucru, acesta a început imediat să îl modifice din clape. În mod natural, după ce terminat, a ieşit apoi pe uşă fără a spune la revedere.

Havoc a păstrat contribuţia lui Prince, dar nu a spus nimănui despre asta.

Între timp, o arhivă de site-uri ale lui Prince a fost lansată zilele trecute. Muzeul Online Prince este format din 12 site-uri oficiale, pe care starul s-a promovat în ultimele două decenii.