Compozitorul britanic John Tavener a murit la vârsta de 69 de ani

Compozitorul britanic John Tavener, a cărui muzică a fost interpretată la funeraliile prinţesei Diana, a decedat la vârsta de 69 de ani, marţi, în locuinţa sa din sud-vestul Angliei.

Urmărește
100 afișări
Imaginea articolului Compozitorul britanic John Tavener a murit la vârsta de 69 de ani

Compozitorul britanic John Tavener a murit la vârsta de 69 de ani (Imagine: Shutterstock)

John Tavener a studiat la Academia Regală de Muzică şi a devenit cunoscut în 1968, după ce a compus cantata "The Whale", care a fost înregistrată la casa de discuri Apple Records, fondată de formaţia The Beatles în acelaşi an.

Lucrările sale cele mai cunoscute sunt "Vălul ocrotitor/ The Protecting Veil", compoziţie clasică pentru coarde şi violoncel din 1988, "Cântec pentru Atena/ Song for Athene", care a fost interpretat la funeraliile prinţesei Diana, în 1997, şi "Vălul Templului/ The Veil of the Temple", compoziţie din 2003 ce durează şapte ore.

Majoritatea lucrărilor sale au ca sursă de inspiraţie spiritualitatea creştină, compozitorul britanic convertindu-se la Biserica ortodoxă rusă în 1977.

"(Tavener, n.r.) putea reduce audienţa la o tăcere profundă, ceea ce este un dar extrem de rar. El era convins că muzica este pentru toată lumea şi că era o formă de rugăciune", a declarat compozitorul şi prietenul său John Rutter.

John Tavener a primit titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, în anul 2000, pentru contribuţia sa în domeniul muzicii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici