Trupa americană Thirty Seconds To Mars ajunge pentru prima dată în România pe 5 iulie, pentru a susţine un show exploziv în aer liber, la complexul Romexpo din Capitală. Thirty Seconds To Mars, alcătuită din Jared Leto (voce/ chitară), Shannon Leto (tobe) şi Tomo Miličević (chitară/ clape), şi-a consolidat reputaţia ca fiind una dintre cele mai spectaculoase trupe live din lume, printr-un turneu mondial masiv, care va aduce cel mai recent album al ei, „Love Lust Faith + Dreams”, şi în România, pentru ceea ce promite a fi unul dintre cele mai mari concerte din Bucureşti, în vara acestui an.
La rândul său, charismaticul Hugh Laurie, cunoscut din serialul de televiziune de succes „Dr. House” – care s-a încheiat în 2012, după cel de-al optulea sezon -, îşi va fermeca fanii pe 12 iulie, de la ora 20.00, la Sala Palatului, cu un show inedit, intim şi călduros, din care nu va lipsi umorul ironic specific cu care şi-a obişnuit publicul. Actorul britanic a intrat în Cartea Recordurilor de două ori, fiind declarat cel mai bine plătit artist într-un serial TV, dar şi pentru „Dr. House”, cel mai de succes serial TV din toate timpurile.
În toamna anului trecut, fanii lui Julio Iglesias s-au bucurat de concertele cântăreţului, iar acesta a declarat că s-a îndrăgostit de România şi de generozitatea oamenilor de aici. Sub semnul aprecierii şi al respectului său faţă de publicul român, Julio Iglesias se întoarce în România în sezonul estival cu o nouă serie de concerte. Fanii din Bucureşti se vor bucura de muzica artistului pe 22 iulie, când Julio Iglesias va urca din nou pe scena Sălii Palatului, alături de orchestra sa. Acesta le promite spectatorilor o seară magică, cu foarte multe melodii celebre care nu au mai fost cântate până acum în show-urile susţinute în România.
De asemenea, formaţia australiană The Cat Empire va susţine un concert pe 31 iulie, la Arenele Romane. Muzica trupei a fost descrisă ca un melanj ingenios de jazz, funk şi rock, cu puternice influenţe latino, reggae, ska şi dub, trupa fiind recunoscută pentru atitudinea militantă faţă de spargerea barierelor muzicale, geografice şi lingvistice. De altfel, temele preferate sunt respingerea materialismului şi consumerismului, intoleranţei şi a războiului şi, totodată, promovarea diversităţii culturale şi a unei vieţi simple, lipsite de griji. Trupele Subcarpaţi, Basska şi Blazing Vibez Soundsystem vor cânta în deschiderea concertului pe care formaţia australiană The Cat Empire îl va susţine la Bucureşti.
Lista concertelor lunii iulie în Bucureşti:
1 iulie
Concert aniversar – Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale – Sala Radio (19.00)
2 iulie
Orchestra Simfonică Bucureşti – Sala Radio (19.00)
Black Tusk – Club Control (21.00)
2 (până pe 6 iulie)
Bucharest Jazz Festival – Piaţa George Enescu (18.00)
3 iulie
Urma – Re:public – Brasserie & Bierhalle (22.30)
5 iulie
Thirty Seconds To Mars – Romexpo (20.00)
Chicane – Arenele Romane (22.00)
8 iulie
Comeback Kid – Club Fabrica (21.00)
9 iulie (până pe 27 august)
Festivalul Internaţional „Vară magică” – Bucureşti 555 – Ateneul Român (19.00)
12 iulie
Hugh Laurie – Sala Palatului (20.00)
16 iulie
Festivalul International „Vară magică” – Orchestra de Tineret a Moldovei – Ateneul Român (19.00)
18 iulie
Blue – Sala Palatului (20.00)
19 iulie
The Mission – In The Park – Parcul Herăstrău (22.00)
21 iulie
Iwrestledabearonce şi Texas in July – Club Fabrica (21.00)
22 iulie
Julio Iglesias -Sala Palatului (20.00)
23 iulie 2014
Festivalul Internaţional „Vară magică – Magia marilor artişti români – Ateneul Român (19.00)
25 iulie
Lunafly – Casa de Cultură a Studenţilor (20.30)
28 iulie
Dream Theater – Romexpo (20.00)
30 iulie
Festivalul Internaţional „Vară magică” – Cvartetul Transilvan – Ateneul Român (19.00)
31 iulie
The Cat Empire – Arenele Romane (18.00)