CONCERTELE lunii iunie în Bucureşti: André Rieu, OneRepublic, Europe şi Metalhead Meeting

André Rieu va susţine 7 concerte, în iunie, în Piaţa Constituţiei, iar trupa OneRepublic va concerta pentru prima dată în România, la Arenele Romane. Totodată, formaţia suedeză Europe îşi va prezenta, la Bucureşti, albumul "War of Kings", iar fanii rock-ului vor putea participa la Metalhead Meeting.

Urmărește
2330 afișări
Imaginea articolului CONCERTELE lunii iunie în Bucureşti: André Rieu, OneRepublic, Europe şi Metalhead Meeting

André Rieu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

OneRepublic, una dintre cele mai iubite trupe pop-rock ale momentului, va concerta pentru prima dată în România, la Arenele Romane din Bucureşti, pe 4 iunie, show-ul făcând parte din turneul de promovare a celui mai recent album al formaţiei, intitulat "Native".

De asemenea, luna iunie îl aduce la Bucureşti pe violonistul André Rieu, care va susţine şapte concerte în Piaţa Constituţiei, în perioada 5 - 14 iunie, iar Gheorghe Zamfir va fi invitatul special al spectacolelor sale. André Rieu promite un eveniment unic, concertele de la Bucureşti fiind singurele organizate în aer liber pe care artistul le susţine în lume, pe lângă cele de la Maastricht, oraşul său natal.

Totodată, trupa suedeză Europe, care va concerta la Arenele Romane din Bucureşti pe 11 iunie, îşi va prezenta în acest show cel mai nou album, "War of Kings", lansat la jumătatea lunii martie.

Tot în prima lună de vară va avea loc festivalul Metalhead Meeting 2015, care se va desfăşura între 11 şi 14 iunie, la Cotroceni Open Air din Bucureşti. Line up-ului Metalhead Meeting cuprinde nume precum Bloodbath (death metal supergroup cu membri Opeth, Katatonia şi Paradise Lost - Suedia), Amorphis (prog/ folk metal - Finlanda), Dark Funeral ( black metal - Suedia), Turisas (power/ folk - Finlanda), Triptykon (avant-garde/ gothic - Elveţia), Primordial (celtic black metal - Irlanda), The Sirens (gothic metal supergroup format din Liv Kristine, Anneke van Giersbergen şi Kari Rueslatten), Cruachan (folk metal - Irlanda), Heidevolk (pagan folk metal - Olanda), Lacrimas Profundere (gothic metal - Germania), Bucovina (folk metal - România), Demonical (death metal - Suedia), Centinex (death metal - Suedia), Antimatter (melancholic rock - Marea Britanie), WindRose (power metal - Italia), Dew Scented (thrash metal - Germania), Satyricon (black metal - Norvegia).

De asemenea, luna iunie aduce în faţa publicului multe trupe româneşti, precum Iris şi Vama, dar şi artişti ca Smiley, Andreea Bănică şi Virgil Ianţu.

 

Lista concertelor lunii iunie în Bucureşti:

1 iunie

Smiley & HaHaHa Production - Arenele Romane (19.00)

3 iunie

Orchestra de Cameră Radio: dirijor - Constantin Adrian Grigore, solist - Marian Olaru (flaut) - Sala Radio (19.00)

4 iunie

Ultra Hight Flamenco - Sala Radio (19.00)

OneRepublic - Arenele Romane (19.00)

5 iunie

Orchestra Naţională Radio: dirijor - Sascha Goetzel, solist - Jan Mracek (vioară) - Sala Radio (19.00)

André Rieu - Piaţa Constituţiei (20.30)

Vama - Berăria H (23.00)

6 iunie

André Rieu - Piaţa Constituţiei (20.30)

The Mission - In The Park - Parcul Herăstrău (22.00)

7 iunie

André Rieu - Piaţa Constituţiei (20.30)

8 iunie

Ştefan Hruşcă - Teatrul Naţional din Bucureşti (20.00)

10 iunie

Turneu "Vă place tango? (II)": Răzvan Suma - violoncel, Analia Selis - voce, Julio Santillian - chitară - Sala Radio (19.00)

11 iunie

Big Band Radio: Ionel Tudor - dirijor - Sala Radio (19.00)

Europe - Arenele Romane (20.00)

André Rieu - Piaţa Constituţiei (20.30)

Metalhead Meeting - Cotroceni Open Air (11 - 14 iunie)

12 iunie

Orchestra Naţională Radio: Cristian Mandeal - dirijor, Ştefan Cazacu - solist (violoncel) - Sala Radio (19.00)

André Rieu - Piaţa Constituţiei (20.30)

Cristi Minculescu şi Iris - Berăria H (23.00)

13 iunie

André Rieu - Piaţa Constituţiei (20.30)

14 iunie

Orchestra de Muzică Populară Radio - Sala Radio (17.00)

André Rieu - Piaţa Constituţiei (20.30)

17 iunie

Orchestra de Cameră Radio: Gabriel Bebeşelea - dirijor, Jan Simon - solist (pian) - Sala Radio (19.00)

18 iunie

Gabriel Croitoru (vioară), Valentin Gheorghiu (pian), Marin Cazacu (violoncel) - recital "Integrala Sonatelor pentru pian şi vioară", de L. van Beethoven (IV) - Sala Radio (19.00)

Virgil Ianţu - Berăria H (22.00)

19 iunie

Orchestra Naţională Radio: Vladimir Lungu - dirijor, Răzvan Suma - violoncel - Sala Radio (19.00)

Andreea Bănică & Live Band - Berăria H (22.00)

20 iunie

Camerata Regală: Vlad Vizireanu - dirijor, Ştefan Horvath - solist - Ateneul Român (19.00)

24 iunie

Ionuţ Bogdan Ştefanescu - flaut, Horia Mihail - pian - Sala Radio (19.00)

29 iunie

Orchestra Naţionala Radio: dirijor - Gabriel Bebeşelea, solist - Răzvan Suma (violoncel) - Sala Radio (18.00)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici