Concertul lui Leonard Cohen - între sublimul muzicii şi neglijenţa organizării

Impozant şi în acelaşi timp umil, Leonard Cohen a dominat scena. A vindecat suflete cu vocea lui, a chinuit inimi cu versurile sfredelitoare. Îmbrăcat într-un costum de culoare închisă, cu o pălărie trasă peste ochi, pe care şi-a dat-o jos cu modestie de fiecare dată când primea încă un rând de aplauze, el a aruncat spectatorilor jumătăţi de zâmbete, ştergând nemulţumirea miilor de oameni care, veniţi la concertul pe care artistul l-a susţinut pe stadionul "Arcul de Triumf" din Capitală, s-au lovit de neglijenţa organizatorilor, compania Events.

La ora 19.10, atunci când show-ul a început, câteva mii de spectatori încă mai aşteptau la intrare, formând cozi de sute de metri în jurul stadionului, ascultând astfel de după gardul terenului piese emblematice ale artistului. Cele două căi de acces (nepunând-o la socoteală pe cea destinată deţinătorilor de bilete VIP) s-au dovedit insuficiente pentru cei aproximativ 10.000 de spectatori care au vrut să asiste la concertul muzicianului-poet. Astfel, faptul că spectacolul a început la timp nu a mai fost apreciat de nimeni, în condiţiile în care primele câteva piese au însemnat o forfotă continuă pentru cei care intrau pe stadion, căutându-şi locurile. Nici sistemul de plată prin jetoane adoptat de organizatorii evenimentului nu le-a fost de ajutor spectatorilor, aceştia având de aşteptat la alte cozi. Astfel, unul dintre concertele de neratat de anul acesta a lăsat un gust amar celor mai mulţi.

Cei care au reuşit, însă, să-şi ocupe locurile din timp, l-au putut vedea pe Cohen intrând în scenă alături de trupa sa de muzicieni şi dând drumul spectacolului cu piesa "Dance Me To The End Of Love" (1984) şi continuând apoi cu "The Future" (1992) şi "Ain't No Cure For Love" (1988). "Vă mulţumesc prieteni, e o mare onoare să cânt pentru voi în această seară", a declarat artistul, care chiar pe scena de la Bucureşti a sărbătorit împlinirea a 74 de ani.

Nu a lipsit din concert nici hitul său mai recent, "In My Secret Life" (2001), şi, după o pauză de circa 15 minute, Cohen a reluat show-ul cu o nouă serie de piese, printre care şi "Suzanne" (1967), "The Gypsy's Wife" (1979), "I'm Your Man" (1988) şi "Take This Waltz", înainte de a se retrage de pe scenă şi - evident - de a fi rechemat de către public. În final, el a oferit un bis generos, cu trei reveniri în scenă, punctate de aplauze răsunătoare, dar şi de cântece de "La mulţi ani" îngânate în cor de către cei din public. Chiar dacă pe final publicul a avut de înfruntat o ploaie măruntă şi deasă, cei mai mulţi au rămas neclintiţi în faţa scenei. "Prieteni, nu staţi în ploaie, să nu răciţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze", au fost ultimele cuvinte cu care artistul şi-a alintat publicul, înainte de a se retrage în culise.

Cohen a cântat la chitară, dar şi la orgă. Cu degetele sale albe, osoase, fragile ţinea strâns microfonul cu care a vrăjit publicul timp de peste două ore şi jumătate. În acest timp, a trecut în revistă toate etapele carierei sale de peste 40 de ani - poetul seducător, profetul politic, călugărul nebun -, toate reprezentate perfect cu piese alese pe sprânceană.

De asemenea, şi din punct de vedere scenografic show-ul a fost prezentat cu mult bun gust - lumini discrete au luminat fundalul scenei, realizat dintr-o pânză albă, ce în bătaia vântului părea un voal fin. Totodată, în afara problemelor de la începutul spectacolului, publicul s-a comportat aproape impecabil, ascultând în linişte muzica şi izbucnind doar în aplauze.

(Material realizat de Cristina Mazilu, cristina.mazilu@mediafax.ro)