- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (22.08.2013, 14:13)
- Ana Obretin
Concertul Roger Waters: Artistul va cânta alături de copii români pe scena de la Bucureşti
Roger Waters va avea ca invitaţi speciali 15 copii români în concertul "The Wall" pe care îl va susţine pe 28 august, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, informează organizatorii, Emagic.
Urmărește
1587 afișări
Roger Waters (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Selectat chiar de Roger Waters, corul de copii va interpreta alături de acesta refrenul uneia dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul Pink Floyd - "Another Brick in The Wall". Celebra piesă este unul dintre cele mai aşteptate momente din show-urile "The Wall", aceasta fiind cu atât mai specială cu cât Roger Waters o interpretează de fiecare dată alături de copii din ţara gazdă, iar România nu va face excepţie.
Cei 15 copii au vârste cuprinse între 10 şi 15 ani şi studiază muzica de la 6 ani, dedicându-şi mare parte a timpului cursurilor de pian, chitară şi vioară. Cei mai mulţi dintre ei au participat deja la mai multe olimpiade şi concursuri instrumentale internaţionale, activând în prezent în corul Şcolii Gimnaziale de Arte nr. 5 din Bucureşti, sub îndrumarea profesorului Marian Apostol. Corul a susţinut mai multe concerte la nivel naţional, la diferite evenimente organizate la Palatul Parlamentului, Palatul Şuţu şi Primăria sectorului 3 din Bucureşti, având totodată apariţii peste hotare, una dintre cele mai notabile fiind într-un concert organizat la Gallard, în Franţa, unde s-au bucurat de un real succes în faţa a mii de spectatori.
Corul a fost selectat chiar de echipa artistică a lui Roger Waters, după analizarea mai multor propuneri, în prezent cei mici aflându-se în pregătiri pentru momentul artistic pe care îl vor interpreta alături de acesta, o serie de repetiţii fiind programate şi pentru ziua concertului, alături de artist.
Pregătirile pentru show-ul pe care Roger Waters îl va susţine pe 28 august, în Bucureşti, care se anunţă a fi cea mai mare producţie muzicală realizată în România, au debutat marţi seară în Piaţa Constituţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Doar şase zile au mai rămas până la show-ul "The Wall", susţinut de Roger Waters, care se va desfăşura în faţa Palatului Parlamentului, pe una dintre cele mai mari scene din lume.
Roger Waters, membru fondator al trupei Pink Floyd, va aduce la Bucureşti celebrul "The Wall" - unul dintre cele mai spectaculoase show-uri muzicale din istorie, bazat pe interpretarea integrală a pieselor incluse în albumul omonim, un adevărat simbol al libertăţii pentru generaţii întregi de fani din întreaga lume. Show-ul "The Wall" a fost regândit special pentru concertele în aer liber, astfel încât dimensiunile scenei sunt cu adevărat impresionante, zidul din spatele acesteia măsurând circa 150 de metri în lungime şi aproximativ 12 metri în înălţime.
Întreaga structura va fi realizată din "cărămizi" ce vor alcătui cea mai mare suprafaţă de proiecţii video: peste 1.500 de metri pătraţi, peste 40 de proiectoare gigantice fiind responsabile de efectele vizuale ale show-ului. Scena va avea, totodată, şi cel mai mare acoperiş din lume - o lăţime de 54 de metri şi o deschidere de 32 de metri -, fiind asamblat la o înălţime de 24 de metri, care va asigura protecţia unei suprafeţe de peste 1.000 de metri pătraţi. Pentru ridicarea uriaşului acoperiş sunt necesare patru zile, două macarale de 60 de tone fiecare şi aproximativ 60 de oameni.
Primele 28 de tiruri în care vor fi transportate elementele de producţie sunt programate să ajungă la Bucureşti în zilele următoare. Alte 23 de tiruri vor transporta echipamentul tehnic pentru scenă, a cărei construcţie va începe sâmbătă. La întreaga producţie vor lucra peste 2.600 de oameni, dintre care doar 130 fac parte din echipa de producţie a turneului.
Cei care nu vor să rateze cel mai spectaculos concert al momentului mai au la dispoziţie câteva zile pentru a-şi achiziţiona bilete, din reţeaua magazinelor Diverta, Magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu, Sala Palatului, precum şi online, de pe www.myticket.ro.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1074. Preşedintele Lituaniei cere implicarea Ucrainei în negocierile de pace şi o apărare regională mai puternică / Trump sugerează că el şi Putin ar putea face paşi „semnificativi” pentru a opri războiul din Ucraina
-
ieri, 22:34
Cel mai bogat om din India îşi propune să construiască cel mai mare centru de date din lume