Concursul "Vânătoare la ceaun". Ce preparate vânătoreşti au pregătit participanţii - FOTO

Mai multe echipe şi-au arătat măiestria în prepararea bucatelor vânătoreşti la cea de-a treia ediţie a concursului culinar "Vânătoare la ceaun", care a avut loc, sâmbătă, la Băile Figa, unde s-a organizat şi o competiţie de imitare a boncănitului de cerb.

Urmărește
3392 afișări
Imaginea articolului Concursul "Vânătoare la ceaun". Ce preparate vânătoreşti au pregătit participanţii - FOTO

Concursul "Vânătoare la ceaun". Ce preparate vânătoreşti au pregătit participanţii (Imagine: Cristiana Sabau/Mediafax Foto)

"Opt echipe s-au înscris anul acesta în concurs. Au venit din judeţele Caraş-Severin, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Alba. Din Suceava a venit un singur reprezentant, la concursul muget de cerb. Ei nu au reuşit să vină în echipă, dar au trimis un reprezentant. Sunt mai puţini participanţi ca în alţi ani fiindcă am organizat, în premieră, concursul în luna august când multă lume e în concediu", a spus Sorin Gârjan, organizatorul concursului.

Încă de sâmbătă dimineaţă, vânătorii-bucătari şi-au instalat taberele şi s-au apucat de lucru în parcul balnear de la Băile Figa. Fiecare grup a gătit după o reţetă proprie, iar zona a prins aromă de tocană şi de frigărui.

Echipa Făgeţel-Mortonca din Harghita, Grupa Călata din Huedin şi "Vânătorul alpin" din Beliş şi Reşiţa au preparat mistreţ la ceaun.

"Mai întâi de toate se aprinde focul şi se pune ceaunul pe foc. Apoi se pun la călit zarzavaturile - ceapă, roşii, ardei şi bulion, de obicei în untură. Se pun sare, piper, carnea. La tocăniţă, cu cât carnea e mai proaspătă, cu atât este mai bine. Nu se ţine în baiţ. Carnea proaspătă are cel mai bun gust. După ce se fierb toate acestea, se pune puţin vin roşu sau bulion ca să-i dea o aromă deosebită. Se lasă la foc încet timp de câteva ore. Când e gata, poate fi servită atât cu pâine de casă, la cuptor, cât şi cu mămăliguţă. De regulă se serveşte cu castraveţi muraţi, dar dacă e sezon de verdeţuri, facem salată. În ce priveşte bătura, înainte de masă se ia un pahar cu ţuică de prune şi apoi, după tocană, un pahar cu vin roşu", a explicat Ioana Sas din Harghita.

Grupa Figa - FVPS Beclean şi Grupa Negrileşti (Beclean) au ales căprior la ceaun, iar "Artemis" din Lechinţa a avut două feluri: tocăniţă vânătorească ardelenească şi un preparat tradiţional chinezesc din vânat (costiţe de căprior), ultimul gătit de un cetăţean chinez.

"Reţeta noastră are foarte multe condimente făcute din plante. De obicei, la noi, mâncarea e mai picantă. Noi nu folosim boia, ci ardei uscat, prăjit, el e măcinat. Mai punem ghimbir prăjit, usturoi, ceapă verde. Totul se prăjeşte, nu se fierbe. Abia apoi se pune în carne. Eu am folosit ţap. În China nu avem voie să vânăm, e interzis. Eu stau de 16 ani în România. Locuiesc la Cluj, dar am nişte afaceri aici la Bistriţa. Ca vânător sunt în primul an. Am vânat până acum un ţap", a declarat acesta.

Mămăliga, salata de varză, murăturile, băuturile spirtoase, vinul sau berea, după caz, nu au lipsit de la niciun stand.

Componenţii asociaţiei de vânătoare din Harghita au luat ochii juriului şi ai degustătorilor şi cu mici şi cârnaţi din carne de mistreţ sau drob de căprior, însoţite de pâine de casă.

Participanţii la concurs şi-au adus ceaune de acasă, ingredientele specifice reţetei: carne de vânat, legume, condimente, salate, murături, lemne de foc de anumite esenţe. La standuri echipele şi-au expus diferite elemente de cultură artizanal-vânătorească şi diverse trofee. La final, după jurizare, savuroasele bucate au fost împărţite frăţeşte celor prezenţi la manifestarea de promovare a culturii vânătoreşti.

Cât timp vânătorii amestecau de zor în ceaune, a avut loc şi un concurs de talente în imitarea boncănitului cerbului. Patru vânători şi-au arătat talentul de imitare a sunetelor prin care cerbii cheamă ciutele, folosind cornul, scoica şi sticla de lămpaş. Câştigător a fost desemnat Marius Neag, care a avut drept instrument o scoică şi a reuşit cea mai autentică imitare a cerbului.

Organizatorii au oferit participanţilor diverse premii şi diplome. Trofeul "Polonicul cel mai gustos" (cel mai mare punctaj la secţiunea culinară) a fost câştigat de "Artemis" din Lechinţa, iar "Polonicul cel mai vânătoresc" (cel mai mare punctaj la promovarea culturii vânătoreşti) şi Marele Premiu, "Polonicul cel mai cel" (cel mai mare punctaj la ambele secţiuni), au fost cucerite de Grupa Figa.

Juriul, din care au făcut parte şi maeştri bucătari, a acordat şi varianta individuală şi populară a Marelui Premiu, trofeul "Ăl mai ăl", Ioanei Sas de la echipa Făgeţel-Mortonca din Harghita, pentru cea mai simpatică participare.

Sponsorii au oferit, prin tragere la sorţi, o armă de vânătoare, iar cetăţeanul chinez a fost botezat în spirit vânătoresc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici