Potrivit presei americane, limuzina Maybach, de culoare argintie, valorează peste 300.000 de dolari. Aceasta a fost decorată cu o uriaşă fundă roşie şi a fost parcată în faţa clubului M2 Ultralounge din New York, unde a avut loc petrecerea aniversară.
Însă rapperul, cunoscut şi sub numele de P. Diddy, nu i-a oferit fiului său doar această limuzină, ci şi suma de 10.000 de dolari, pe care însă Justin Dior a donat-o fundaţiei de caritate a cântăreţului Wyclef Jean, Yele Haiti, pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Haiti.
Printre celebrităţile invitate la această petrecere s-au aflat Lil Kim, Trey Songz şi Nicole „Snooki” Polizzi din serialul „Jersey Shore”.
Sean „Diddy” Combs a ajuns un mogul al industriei de divertisment din SUA, fiind actor şi rapper, câştigător al unui premiu Grammy.
Potrivit Forbes, în 2009 artistul a avut venituri de 30 milioane de dolari, situându-se pe locul al doilea în topul interpreţilor hip-hop cu cele mai mari câştiguri în anul fiscal respectiv.