Plăcerea lui Sarkozy de a purta ochelari de soare sau ceasuri extrem de scumpe i-a atras acestuia, la începutul mandatului său, porecla de "Preşedintele Bling-Bling", iar căsătoria sa cu un top model celebru a alimentat şi mai mult bârfele despre el.
Noul profil de pe Facebook al lui Nicolas Sarkozy prezintă o latură personală, chiar intimă a preşedintelui francez. Într-unul dintre videoclipurile publicate pe pagina de pe Facebook a lui Sarkozy, soţia sa, Carla Bruni, apare discutând, pe un ton admirativ, cu mai multe doamne aflate în vizită la palatul Elysee, despre viaţa şi munca preşedintelui francez. La un moment dat, Sarkozy intră în aceeaşi cameră, sărutând-o şi îmbrăţişând-o pe soţia sa.
"Îi voi face o vizită premierului din Irak", spune Sarkozy în videoclipul de pe Facebook, replica soţiei sale venind prompt: "Splendid!".
Într-un alt videoclip, Sarkozy şi prima doamnă a Franţei apar jucându-se cu câinii lor, o imagine inspirată, probabil, din frenezia stârnită de câinele preşedintelui american Barack Obama, Bo.
Pe pagina sa de Facebook, preşedintele Franţei are peste 96.000 de "prieteni".
Potrivit purtătorilor de cuvânt ai administraţiei prezidenţiale franceze, prin publicarea acestor videoclipuri cu un caracter personal, Sarkozy vrea să pună în evidenţă "omul, şi nu conducătorul statului".
Profilul precedent al lui Sarkozy de pe Facebook cuprindea mai multe fotografii oficiale cu acesta, într-un decor mai conservator.
Pe pagina lui Sarkozy de pe reţeaua socială vor fi publicate şi comunicate oficiale, ştiri şi fotografii.