Cântăreaţa şi actriţa în vârstă de 43 de ani a iniţiat acest proces contra fostului ei şofer Hakob Manoukian ca reacţie la procesul intentat de acesta contra ei – în care şoferul a susţinut că a fost obligat să îşi dea demisia -, însă judecătorul Joseph Kalin de la Curtea Superioară de Justiţie a decis, pe 21 decembrie, să accepte cererea formulată de avocatul fostului angajat prin care acesta solicita respingerea procesului intentat de Jennifer Lopez, informează femalefirst.co.uk.
Jennifer Lopez a susţinut că Hakob Manoukian „a devenit obsedat de putere”, dorea să îi controleze întreaga echipă de securitate şi să câştige mai mulţi bani în acest fel. Atunci când i-a refuzat cererea, cântăreaţa spune că fostul şofer a ameninţat-o cu dezvăluirea unor informaţii confidenţiale extrem de stânjenitoare.
Şoferul ar fi spus că, dacă nu primeşte imediat suma de 2,8 milioane de dolari, va prezenta acele informaţii autorităţilor, iar artista va fi anchetată de autorităţi.
La rândul lui, fostul angajat a susţinut că Jennifer Lopez a încercat să îl pedepsească pentru faptul că a deschis un proces împotriva ei.
Hakob Manoukian spune că a fost obligat să îşi dea demisia, după ce a fost mustrat în public de Benny Medina, managerul artistei.