Prinţul Carol Ferdinand a fost prezentat Prinţului Albert de Monaco

Publicat: 26 01. 2011, 16:16
Actualizat: 07 11. 2012, 17:50

Prinţul Paul şi Prinţesa Lia, împreună cu fiul lor, au fost la Monte Carlo în perioada 22 – 25 ianuarie, la cea de-a 35-a ediţie a Festivalului de Artă a Circului.

Ei l-au prezentat pe fiul lor, Carol Ferdinand, Prinţului Albert de Monaco, cu ocazia unei vizite private la palatul princiar, la invitaţia acestuia.

Prinţul Albert de Monaco s-a jucat cu Carol Ferdinand şi l-a ţinut în braţe.

Pe tot parcursul vizitei lor la Monte Carlo, Prinţul Paul, Prinţesa Lia şi fiul lor au avut mai multe întâlniri cu membrii familiei princiare, patronii Festivalului de Artă a Circului de la Monte Carlo, fiind invitaţi de către aceştia în loja oficială şi participând, ca oaspeţi de onoare, la toate evenimentele oficiale organizate cu aceasta ocazie.

Prinţul Paul şi Prinţesa Lia au fost prezenţi la Festivalul de Artă a Circului de la Monte Carlo pentru a susţine singura echipă a României care a fost inclusă anul acesta în prestigioasa competiţie, trupa de acrobate Almas a Circului Globus Bucureşti, care a câştigat, pentru a treia oară, Clovnul de Bronz.