- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (23.06.2010, 16:40)
Copiii cântăreţului Michael Jackson descoperă secretele vieţii publice şi "normalitatea"
Cei trei copii ai cântăreţului Michael Jackson, protejaţi de camerele de filmat în timpul vieţii "regelui muzicii pop", şi-au multiplicat apariţiile în public după moartea tatălui lor, descoperind, totodată, alături de bunica lor, o viaţă "normală" cu care nu erau deloc obişnuiţi.
Urmărește
110 afișări
Copiii cântăreţului Michael Jackson descoperă secretele vieţii publice şi "normalitatea" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
A trecut timpul când Prince Michael (13 ani), Paris Katherine (12 ani) şi Prince Michael II (8 ani, cunoscut sub numele de Blanket), nu apăreau în public decât ascunşi în spatele unor măşti şi eşarfe.
Marele public a descoperit pentru prima oară chipurile celor trei copii în timpul ceremoniei de omagiere a starului, organizată la Staples Center din Los Angeles, în iulie 2009.
Micuţa Paris Katherine, vizibil emoţionată, a rostit câteva cuvinte la finalul ceremoniei - momentul-cheie al serii - declarând între două suspine: "Vreau doar să spun că, încă de când m-am născut, tatăl meu a fost cel mai bun tată pe care ţi l-ai fi putut imagina vreodată".
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
Potrivit presei internaţionale, prin aceste cuvinte, Paris Katherine a făcut mai mult pentru imaginea tatălui său decât sutele de omagii aduse starului de diverse celebrităţi, acordându-i "regelui muzicii pop" un chip uman şi surprinzătoarea imagine a unui tată iubitor şi atent.
În luna ianuarie, Prince Michael şi Paris Katherine au apărut din nou în public cu ocazia galei premiilor Grammy, pentru a primi un premiu acordat postum tatălui lor pentru întreaga carieră. După un omagiu adus cântăreţului, cei doi copii le-au mulţumit bunicilor pentru "dragostea şi sprijinul lor".
De fapt, de la moartea starului, figura mamei sale, Katherine Jackson, este nedespărţită de cei trei copii, a căror custodie a primit-o în august 2009, potrivit dorinţei exprimate de cântăreţ în ultimul său testament.
Copiii lui Michael locuiesc cu bunica lor de aproape un an, în reşedinţa familiei Jackson din Encino, o periferie a oraşului Los Angeles, având astfel parte de un cămin tradiţional, complet diferit de mediul cu care i-a obişnuit tatăl lor, care îi plimba peste tot în lume - Las Vegas, Irlanda, California, Bahrein etc. - în reşedinţele sale provizorii.
"Se pare că cei trei copii se simt minunat de bine în custodia bunicii lor", a declarat judecătorul american însărcinat cu analizarea dosarului Jackson, în timpul unei audieri de la sfârşitul anului 2009.
În mai, câteva înregistrări video cu Blanket şi Paris Katherine, filmate în reşedinţa din Encino, au fost postate pe site-ul YouTube, declanşând furia bunicilor, în ciuda caracterului inofensiv al acestor înregistrări: imaginile îl prezintă pe Blanket recreând scene din filme celebre iar Paris Katherine mimează un cântec rap.
Drumul celor trei copii către "normalitate" va continua în această toamnă, când Prince Michael, Paris Katherine şi Prince Michael II vor merge pentru prima oară în vieţile lor la şcoală.
"Nu au niciun prieten, nu merg la şcoală, au fost educaţi prin cursuri la domiciliu", a declarat Katherine Jackson, duminică, pentru săptămânalul britanic Mail on Sunday. "Însă acest lucru se va schimba în septembrie, odată cu admiterea lor la o şcoală privată".
Mama "regelui muzicii pop" a evocat cu această ocazie personalităţile copiiilor megastarului. Ea a spus despre Paris Katherine că întrevede în ea talentul fiului ei decedat. "Este o artistă. Cântă la pian şi îşi doreşte să devină actriţă. Prince este serios în multe privinţe. Vrea să devină cameraman sau producător de filme. Blanket este foarte jucăuş, aşa cum era Michael", a spus bunica celor trei copii.
Un anumit detaliu îi va separa însă pentru totdeauna pe micuţii Jackson de marea majoritate a copiilor de vârsta lor: banii lor de buzunar. Justiţia americană le-a acordat celor trei copii ai megastarului, în septembrie 2009, o alocaţie lunară de 60.000 de dolari.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe