Prima pagină » Life-Inedit » COPIII sunt cuceriţi iremediabil de spinner fidget şi kendama. Ce fac aceste jocuri să fie IREZISTIBILE

COPIII sunt cuceriţi iremediabil de spinner fidget şi kendama. Ce fac aceste jocuri să fie IREZISTIBILE

Mai ceva ca pistolarii din vechile filme western, copiii din zilele noastre scot la iveală după celebrul "vrei să fii prietenul meu", spinner fidget şi kendama. Sunt două joculeţe pe care orice minor care se respectă le are prin buzunare.
COPIII sunt cuceriţi iremediabil de spinner fidget şi kendama. Ce fac aceste jocuri să fie IREZISTIBILE
Iulian Ghişoiu, directorul unui magazin online pentru bebeluşi şi copii, afirmă că, de la începutul acestui an, a vândut câteva mii de kendama şi spinner fidget, iar cei mai mulţi copii au cumpărat aceste jucării deoarece s-au plictisit de tehnologie şi vor să se întoarcă la simplitate, la antrenarea coordonării minte-mâini. Surprinzător este că nu doar copiii se bucură de aceste jucării, ci şi adulţii, relatează csid.ro. 
 
“În materie de jucării – şi nu numai –, trendul este întotdeauna sinusoidal, iar cei mai mulţi advertiseri ştiu asta. Aşa a fost întotdeauna. Tehnologia avansează rapid până în punctul în care beneficiarul ei se plictiseşte şi vrea să se întoarcă pentru un timp la jocurile simple, care să nu îl solicite atât de mult”, a declarat Iulian Ghişoiu.