Costel Busuioc, invitat să susţină un concert pe litoral

Costel Busuioc a fost invitat oficial de către Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral să susţină primul său concert în România, prezentând un recital în cadrul campaniei "Deschide Litoralul Românesc", ocazionată de desfăşurarea summitului NATO la Bucureşti.

Urmărește
30 afișări
Imaginea articolului Costel Busuioc, invitat să susţină un concert pe litoral

Costel Busuioc, invitat să susţină un concert pe litoral

"Sperăm ca invitaţia noastră, care, cu sprijinul impresarei lui Costel Busuioc, va fi transmisă casei Sony Music, să fie acceptată, astfel încât să putem oferi românilor şansa de a se bucura de talentul şi farmecul lui Costel Busuioc chiar aici, acasă, în România", a declarat Corina Martin, preşedinte al Asociaţiei Litoral.

Costel Busuioc, românul care s-a făcut remarcat în Spania datorită prestaţiei sale la concursul muzical "Hijos de Babel", a câştigat, miercuri seara, finala competiţiei organizate de televiziunea publică spaniolă, cu 44 de puncte.

Juriul i-a acordat nota 9, pentru descărcarea melodiei de pe site-ul concursului a obţinut 7 puncte, iar de la public, 10 puncte, având în final 26 de puncte. Astfel, a intrat în ultima rundă alături de Yusmanis & Ricardo şi Beatriz, unde a interpretat "Nessum dorma".

După ce a interpretat o arie din "Traviata" de Verdi, Costel Busuioc a obţinut 26 de puncte, iar după "Nessum dorma", alte 18 puncte, primind încă o dată nota 10 de la public.

Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX că intenţionează să sprijine financiar organizarea unor concerte ale lui Costel Busuioc, marele câştigător al concursului spaniol "Hijos de Babel", în spaţii publice din Spania, pentru ca acesta să fie cunoscut de comunităţile de români din această ţară.

El mai anunţase, anterior, că intenţionează să-i ofere lui Costel Busuioc o bursă pentru studii de canto şi teoria muzicii la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Surse oficiale au declarat, miercuri seara, agenţiei MEDIAFAX, că premierul Călin Popescu Tăriceanu a vorbit, în şedinţa de Guvern, despre Costel Busuioc, arătând că este de remarcat evoluţia acestuia la concurs şi că prestaţia sa aruncă o lumină favorabilă asupra românilor din Spania.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici