Costumul lui Darth Vader din "Războiul stelelor", scos la licitaţie la Londra

Costumul purtat de personajul Darth Vader în filmul "Imperiul Contraatacă: Ediţie Specială" din franciza "Războiul stelelor", va fi vândut la licitaţie, luna viitoare, la Londra, informează bbc.co.uk.

Urmărește
287 afișări
Imaginea articolului Costumul lui Darth Vader din "Războiul stelelor", scos la licitaţie la Londra

Costumul lui Darth Vader din "Războiul stelelor", scos la licitaţie la Londra (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Specialiştii se aşteaptă ca acest costum să se vândă cu 230.000 de lire sterline (261.500 de euro). Licitaţia va fi organizată de casa Christie's din Londra pe 25 noiembrie.

Alcătuit dintr-o cască, o mască, o pelerină, apărători din metal pentru umeri şi pentru tibie, acesta este primul costum complet al lordului Darth Vader care va fi scos la licitaţie.

"Darth Vader este definit prin costumul său, care l-a făcut să devină unul dintre personajele cel mai uşor de recunoscut din istoria cinematografiei", a declarat Neil Roberts, expert al casei de licitaţii Christie's.

Acest costum a fost achiziţionat de un colecţionar privat în anul 2003.

Un procent din încasările obţinute vor fi donate fundaţiei Cancer Research UK.

Costumele purtate de diverse personaje ce au apărut în filme celebre atrag atenţia multor colecţionari şi se vând la preţuri exorbitante atunci când sunt scoase la licitaţie.

În 2007, o rochie pentru cocteil de culoare roz, purtată de Audrey Hepburn în filmul "Breakfast at Tiffany's", a fost vândută la licitaţie de filiala din New York a casei Christie's pentru suma de 192.000 de dolari, depăşind de şase ori preţul la care a fost evaluată.

Actorul britanic Dave Prowse a interpretat personajul Darth Vader în primele trei filme ale francizei: "Războiul Stelelor" (1977), "Imperiul Contraatacă" (1980) şi "Întoarcerea lui Jedi" (1983).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici