Potrivit unor documente legale, publicate în premieră de site-ul The Fix.com, Frances Bean Cobain a devenit persoana îndreptăţită prin lege să managerieze drepturile de nume şi imagine asociate tatălui ei, fostul solist al trupei Nirvana, informează contactmusic.com.
În aceste documente se afirmă că Love, care a rupt relaţiile familiale cu fiica sa în 2009, a fost de acord să renunţe la funcţia de manager al companiei End of Music Llc. – compania care administrează banii generaţi de numele şi imaginea rockerului Kurt Cobain – în anul 2010.
Această decizie a fost luată după ce Courtney Love a primit un împrumut de 2,75 milioane de dolari din partea fondului care administrează averea fiicei sale.
Frances Bean, în vârstă de 19 ani, deţine 37% din compania care administrează averea lăsată de tatăl ei.
Cântăreaţa Courtney Love a avut probleme cu justiţia de mai multe ori în ultimii ani, din cauza problemelor legate de droguri şi a încălcării termenilor regimului de libertate condiţionată care i-a fost impus. În decembrie 2009, ea a pierdut custodia asupra fiicei sale, Frances Bean.
Nirvana a fost una dintre cele mai populare trupe americane de rock alternativ din anii ’90, vânzând peste 60 de milioane de albume. Pe 5 aprilie 1994, solistul şi liderul trupei, Kurt Cobain, dependent de heroină, s-a sinucis în locuinţa lui din Los Angeles. Trupul neînsufleţit al artistului a fost descoperit abia trei zile mai târziu.
Courtney Michelle Love, născută pe 9 iulie 1964, este o cântăreaţă de muzică rock şi actriţă americană, nominalizată la Globurile de Aur pentru interpretarea ei din filmul „Scandalul Larry Flynt” (1996). Love a devenit celebră în urma mariajului său cu solistul trupei Nirvana, Kurt Cobain, dar şi ca solistă a trupei de rock alternativ Hole. Rolling Stone a numit-o pe Courtney Love „cea mai controversată femeie din istoria muzicii rock”.