Courtney Love a pierdut custodia asupra fiicei sale în vârstă de 17 ani

Cântăreaţa americană Courtney Love, văduva fostului solist al trupei Nirvana, Kurt Cobain, a pierdut custodia fiicei sale în vârstă de 17 ani, Frances Bean, potrivit hotărârii Curţii Superioare din Los Angeles.

Urmărește
93 afișări
Imaginea articolului Courtney Love a pierdut custodia asupra fiicei sale în vârstă de 17 ani

Courtney Love a pierdut custodia asupra fiicei sale în vârstă de 17 ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un judecător din Los Angeles a decis ca solista americană, în vârstă de 45 de ani, să piardă custodia asupra fiicei sale, care a fost încredinţată temporar lui Wendy O'Connor şi Kimberly Dawn Cobain, mama, respectiv sora fostului solist al trupei Nirvana.

Presa americană nu cunoştea, luni, motivele care s-au aflat în spatele acestei hotărâri judecătoreşti. Nu este pentru prima oară când Courtney Love se confruntă cu o astfel de decizie, deoarece în 2003, Frances Bean a fost încredinţată bunicii sale, cântăreaţa americană fiind arestată şi spitalizată, în acel an, din cauza consumului abuziv de analgezice.

Noua decizie a justiţiei americane intervine cu puţin timp înainte de lansarea celui mai recent material discografic semnat Courtney Love, intitulat "Nobody's Daughter", care urmează să ajungă pe rafturile magazinelor de specialitate la începutul anului 2010.

Site-ul TMZ.com, specializat în informaţii despre celebrităţi, a publicat în premieră aceste informaţii, luni. Justiţia americană pronunţase această hotărâre vineri, însă documentele judiciare au atras atenţia presei de specialitate abia la începutul acestei săptămâni.

Potrivit Reuters, Courtney Love a declarat într-un interviu acordat postului american National Public Radio, în 2007, că simte nevoia de a fi foarte slabă pentru a avea succes în industria muzicală, însă fiica ei i-a spus că această mentalitate este "nesănătoasă".

"Fiica mea este inteligentă. E atât de inteligentă. Mi-a spus: «Stilul de viaţă la care subscrii este atât de dezgustător, mamă»", a mărturisit Courtney Love în acel interviu.

Courtney Love, văduva lui Kurt Cobain, solistul trupei Nirvana, care s-a sinucis în 1994, a avut probleme cu justiţia de mai multe ori în ultimii ani, din cauza problemelor legate de droguri şi a încălcării termenilor eliberării ei condiţionate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici