Nominalizările la premiul Sindicatului Regizorilor Americani
Alături de Christopher Nolan, nominalizat pentru filmul "Cavalerul Negru", şi Gus Van Sant, nominalizat pentru "Milk", în competiţia pentru cel mai bun regizor concurează:
Danny Boyle, cu "Slumdog Millionaire", un film ce prezintă povestea unui tânăr indian care devine, în mod surprinzător, câştigător al unei emisiuni-concurs de televiziune
David Fincher, pentru "Strania poveste a lui Benjamin Button", un film despre viaţa unui bărbat care întinereşte odată cu trecerea anilor, şi
veteranul Ron Howard, pentru "Frost/Nixon", care relatează interviurile acordate moderatorului britanic de televiziune David Frost de fostul preşedinte american Richard Nixon, căzut în dizgraţie.
Printre celelalte recompense acordate de organizaţiile de profesionişti de la Hollywood în săptămânile care precedă premiile Oscar, cele mai importante sunt premiile Sindicatului Actorilor Americani (SAG), ale Sindicatului Producătorilor (PGA) şi ale Sindicatului Scenariştilor (WGA).
Aceste premii sunt indicatori mult mai exacţi ai viitorilor câştigători ai premiilor Oscar decât Globurile de Aur, pentru că membrii acestor sindicate fac parte şi din colegiul electoral al Academiei Americane de Film.
Academia va decide viitorii câştigători ai premiilor Oscar pe 22 februarie.
Premiul DGA a fost creat în 1949 şi se află la a 61-a ediţie. Doar în şase ani câştigătorul premiului DGA nu a coincis cu cel al premiului Oscar pentru regie.
Anul trecut s-a menţinut regula, fraţii Joel şi Ethan Coen fiind recompensaţi atât de Academie, cât şi de DGA pentru filmul "Nu există ţară pentru bătrâni".
Premiile Sindicatului Regizorilor Americani vor fi acordate la Los Angeles, pe 31 ianuarie.
Citeşte şi:
Nominalizările la premiile Sindicatului Scenariştilor Americani
Nominalizările la premiile Sindicatului Producătorilor Americani
Filmele cu teme politice domină cursa pentru nominalizări la Oscar