- Home
- Life-Inedit
- MILANO, (25.10.2014, 14:47)
- Departamentul Life
Creatorii de modă ai casei Dolce & Gabbana au scăpat de închisoare
Curtea de Casaţie din Italia a decis, vineri, să anuleze pedeapsa primită în luna aprilie de creatorii de modă italieni Domenico Dolce şi Stefano Gabbana - 18 de luni de închisoare -, după ce au fost judecaţi pentru o fraudă fiscală estimată la 200 milioane de euro, informează nouvelobs.com.
Urmărește
359 afișări
Creatorii de modă ai casei Dolce & Gabbana au scăpat de închisoare
Curtea de Casaţie a pus astfel capăt procesului iniţiat contra celor doi stilişti italieni, condamnaţi în apel, în aprilie, la 18 luni de închisoare pentru fraudă fiscală.
"Am fost întotdeauna cinstiţi şi suntem foarte mândri că acest lucru a fost recunoscut de justiţia italiană. Trăiască Italia", au reacţionat cei doi, potrivit unui comunicat emis de casa de modă Dolce & Gabbana.
În aprilie, Domenico Dolce, în vârstă de 55 de ani, şi Stefano Gabbana, în vârstă de 51 de ani, judecaţi pentru o fraudă fiscală estimată la 200 milioane de euro, au fost condamnaţi de Curtea de Apel din Milano la 18 luni de închisoare. Cei doi au fost găsiţi vinovaţi de escrocherie contra statului italian şi de inexactităţi în declaraţiile lor de venituri.
În primă instanţă, în iunie 2013, cei doi designeri principali ai casei de modă Dolce & Gabbana, de origine siciliană, au fost condamnaţi la un an şi opt luni de închisoare pentru o fraudă fiscală estimată la aproape 1 miliard de euro. Pedeapsa a fost redusă în apel, întrucât o parte dintre delictele care le erau imputate au fost de atunci prescrise.
"Am rămas fără cuvinte, sunt total perplex. Vom face fără niciun dubiu recurs la Curtea de Casaţie", a reacţionat la acel moment avocatul celor doi designeri, Massimo Dinoia.
În noiembrie 2011, Curtea de Casaţie italiană a anulat achitarea celor doi creatori de modă, pronunţată în aprilie 2011 de Tribunalul din Milano.
În 2010, cotidianul economic Sole 24 Ore a dezvăluit că cele două staruri ale modei italiene făceau obiectul unei anchete, fiind bănuite de o evaziune fiscală estimată la 840 milioane de euro, alături de alte patru persoane.
Potrivit magistraţilor italieni, Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au creat în 2004 şi 2005 o companie-tampon în Luxemburg, încredinţându-i acesteia controlul asupra mărcilor grupului D & G, pentru a evita fiscul italian, în condiţiile în care acea companie era administrată în realitate din Italia.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe