- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (09.12.2012, 12:39)
- Madalina Cerban
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cristi Minculescu va concerta, în noaptea de Revelion, în două pieţe din Bucureşti
Cristi Minculescu şi noua lui trupă, Lotus, în formulă completă, vor susţine primele concerte în România în noaptea de Revelion, în două pieţe din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Fundaţia Phoenix.
Urmărește
318 afișări
Cristi Minculescu va concerta, în noaptea de Revelion, în două pieţe din Bucureşti
Cristi Minculescu, unul dintre cei mai apreciaţi soliştii români de muzică rock, re-debutează zilele acestea. După ce, în acest an, a părăsit trupa Iris, Cristi Minculescu s-a prezentat joi şi vineri în faţa fanilor din Sibiu (la Oldies Pub) şi Bucureşti (Clubul True) cu un teaser unplugged care anunţă noul lui proiect - trupa Lotus.
"Este vorba despre prezentarea unei adevărate istorii a muzicii rock în 90 de minute. Plus bis-ul de rigoare, care a fost, de data asta, celebra «Strada ta», cântată la unison de sutele de fani participanţi la evenimente (...) Totul, într-o formulă acustică minimală (vocea unică a lui Cristi şi chitara excepţionalului muzician german Judy Seutter), Cristi s-a mai ajutat cu o tamburină, dar ritmul a fost susţinut permanent de palmele unui public entuziast, entuziasmat şi entuziasmant, totodată", se spune în comunicat, precizându-se faptul că repertoriul celor doi include piese pe care toţi iubitorii de muzică rock şi, nu numai, le recunosc de la primele acorduri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
"Sarea şi piperul întregii prestaţii o constitutie piesele proprii, prezentate spre final, ca - de exemplu - «Strada ta» (la un moment dat susţinut ca voce principală, de Judy, care şi-a probat dorinţa şi talentul de a învăţa limba română) sau «Mama don't allow» (primul single semnat Lotus)", se mai spune în comunicat.
Potrivit sursei citate, Fundaţia Phoenix are în plan un turneu cu acest duo acustic (Cristi şi Judy) prin mai multe oraşe din România, în teatre şi săli de concerte. Deocamdată, mini-turneul unplugged continuă la Constanţa (duminică, 9 decembrie, la Clubul Phoenix).
Pe de altă parte, trupa Lotus, în formulă completă, electrică (Cristi Minculescu - voce, Judy Seutter - chitară, Boris Rusakov - bass, Mauro Ciccarelli - tobe, Regina Hammerle - backing vocal), va avea primele concerte în România în noaptea de Revelion, în două pieţe din Bucureşti. Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Fundaţiei Phoenix au declarat că una dintre pieţele în care Lotus va concerta de Revelion este Piaţa Revoluţiei, cea de-a doua nefiind încă stabilită de către organizatorii petrecerii de Revelion.
Totodată, primele concerte ale trupei Lotus în săli din România vor avea loc la sfârşitul lunii ianuarie.
Între timp, Cristi Minculescu şi noua lui trupă pregătesc înregistrarea primelor compoziţii care vor purta marca Lotus şi au în vedere extinderea colaborării cu Paula Seling (colaborare începută cu înregistrarea piesei "Lumi paralele").
Cântăreţul Cristi Minculescu a părăsit formaţia Iris la începutul acestei toamne, fiind înlocuit, din 3 septembrie, de Toni Şeicărescu, potrivit unui anunţ postat pe site-ul oficial al trupei, în data de 28 august.
Decizia lui Cristi Minculescu de a părăsi trupa Iris i-a uimit pe membrii formaţiei, după cum a declarat, pe 28 august, pentru MEDIAFAX, Nelu Dumitrescu. "Am rămas toţi surprinşi. Îl cunosc pe Cristi (Minculescu, n.r.) de ani de zile. Ne-a chemat într-o zi şi ne-a spus că nu mai vrea să cânte", a declarat atunci Nelu Dumitrescu. "A spus că în ţara asta nu se poate cânta aşa, că el are nevoie de bani mulţi şi că nu e mulţumit de ce câştigă", a mai spus bateristul.
Nelu Dumitrescu a declarat că alegerea de a-l înlocui pe Cristi Minculescu cu Toni Şeicărescu a fost luată în urma votului unanim al membrilor rămaşi în trupă. "Toţi s-au gândit la el, pentru că este un fan Iris", a spus Dumitrescu. "Iris nu este nici formaţia mea, nici a lui Cristi Minculescu, este a poporului acestuia", a adăugat Nelu Dumitrescu.
Totodată, Nelu Dumitrescu a subliniat faptul că este pentru a treia oară când Cristi Minculescu părăseşte trupa Iris. În 1982, Cristi Minculescu a plecat din Iris ca să cânte cu o altă formaţie, Voltaj, dar s-a întors. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în 1990, când Minculescu a plecat în Elveţia, dar a revenit în Iris.
Ultimul concert al trupei Iris cu Cristi Minculescu a avut loc pe 2 septembrie, în curtea Castelului Banffy din comuna clujeană Bonţida.
Pe de altă parte, Cristi Minculescu declarat, pe 18 octombrie, la emisiunea "CanCan TV", că a părăsit Iris pentru că nu a mai găsit un numitor comun în ceea ce priveşte activitatea viitoare a trupei, dar şi pentru că efortul pe care trebuia să îl facă era mult prea mare raportat la partea financiară.
El a precizat că a fost nemulţumit că nu era protejat din punct de vedere financiar în urma perioadei în care a avut probleme de sănătate. În 2009, Cristi Minculescu a aflat că suferă de o boală ereditară - polichistică hepato-renală -, fapt pentru care a avut nevoie de un transplant de ficat. Atunci, soţia lui i-a donat o bucată din ficatul ei.
În 12 noiembrie, Fundaţia Phoenix a anunţat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că artistul Cristi Minculescu şi noua lui trupă, Lotus, vor susţine, în luna decembrie, un mini-turneu în Sibiu, Bucureşti, Braşov şi Constanţa, pregătind totodată un show de lansare a noii formaţii, pentru noaptea de Revelion.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe