CRONICĂ de FILM. "Ma Loute". Lumea canibalilor şi a filfizonilor: Burghezule, te înghit brutele

În "Ma Loute" Nordul Franţei e burlesc: chipurile schimonosite şi accentele de elitişti prefăcuţi, peisajele magnifice, cu o mare picturală à la Magritte. Fanţii şi filfizoanele par feţe pictate de caricaturistul Honoré-Victorin Daumier.

Suntem în Belle Epoque, anul 1910, vremea pălăriilor melon, costumelor apretate şi pălăriilor roz bonbon. Dar cum se înţeleg, Mon Dieu, burghezii şi plebea? Păi filmul ne spune aşa: singura soluţie pentru sălbaticii oameni necivilizaţi este să-i consume pe filistini. Să-i mânânce.

Dumont opune două lumi la fel de groteşti: Van Peteghem, familia burgheză din Lille, cei ce vin în vacanţă în conacul lor construit după modelul arhitecturii epiptene pe un deal cu vedere la golf. Şi Stirpea Brufort, pescari şi contrabandişti mizeri cu barca, care trăiesc într-o mahala de la malul mării şi mănâncă...burghezii. Sunt canibali la propriu.

Burghezii sunt jucaţi de starurile din cinema-ul francez, Binoche, Luchini, Bruni Tedeschi. Ceilalţi sunt neica nimeni, dar foarte buni, actori neprofesionişti cu chip tăbăcit şi expresiv. Deci avem paradoxul de epocă: Brutele şi filfizonii. Lumea suprarealistă din film e făurită din exagerările noastre, capitaliştii de azi. Fiecare personaj este gonflat şi buf. Nimic nu-i realist, totul e teatral.

Tatăl Van Peteghem are o guriţă mică de şoricel cu care râde înfricoşător şi rosteşte chestiuni citite de prin cărţi, aşa cum fac burghezii frivoli. Mama Van Peteghem e introvertită şi salvează familia când tatăl nu-i în stare să taie pulpa de miel cu cuţitul. Pulpa sare peste masa pusă a eleganţilor comeseni ca din praştie. Fun fact: Slujnicuţa familiei este instruită să spele şi să şteargă cartofii înainte să-i cureţe înainte să-i azvârlească la prăjit.

Of, burghezul misofob şi cu exces de zel este pus în contrast de regizor cu ţărănoiul rudimentar. Tatăl Brufort este pescar şi nu scoate o vorbă, în schimb aprovizionează familia cu carne proaspătă de burghez. Mama Brufort are faţa brăzdată poate de la vicisitudini sau de la bolile ficatului luate de pe urma îngurgitării de carne de om.

Madam Binoche, cumnată a familiei de bogătaşi, exaltată şi arogantă, cu grimase false, e splendidă în rolul unei tanti într-o permanentă stare de pre-leşin patetic. Îşi flutură cuvintele şi îmbrăţişările în aer ca pe o batistă. Cum ar face o doamnă care aleargă disperată după un tren, etalându-şi batista până se împiedică de poala rochiei. Această damă este mama fetei-băiat Billie, androgină.

Billie se îndrăgosteşte de Ma Loute, băieţaşul de pescari canibali. Când să o ţină în braţe, Ma Loute descoperă că Billie, fata cu părul cârlioţat, avea o pereche de testicule. Personajul proto-queer, acest Billie, fata care se deghizează în băiat, apare într-o scenă cu tunsoare de punker. E de o frumuseţe răpitoare. Ma Loute, slab mort, jigărit, cu urechile clăpăuge, e în contrast cu Billie. Ea burgheză, el grosolan. Love story-ul este un soi de Romeo şi Julieta upgradat şi cu tentă socială.

Cum înghit brutele pe burghezi? Mama din familia de pescari iese pe uşa colibei şi-şi întreabă copiii: Vreţi piciorul întreg, cu tot cu degetul mare? Copiii sunt mânjiţi de sânge la gură. E o lume improbabilă şi comică. O pastişă deşteaptă şi o schiţă experimentală infernală a lumii noastre.

Să nu uităm de poliţia rurală. Doi jandarmi, inspector Machin şi vigilentul Malfoy. Cuplul comic prezentat în scene pline de gag-uri de soiul Stan şi Bran porneşte o investigaţie după ce oamenii de la oraş dispar în golful unde sălăşluiesc căutătorii de scoici. Inspectorul nu poate coborî pe dunele din preajma mării. E rotofei. Aşa că se rostogoleşte. El spune piţigăiat şi sâsâit, după fiecare dispariţie: "E un mister".

La final de film, inspectorul levitează. Dar Malfoy îl leagă cu o sfoară şi-l ţine ca pe un balon pe grăsuţul zburător. La garden party-ul organizat de familia Van Peteghem, inspectorul se integrează în societatea galanţilor, deşi e la câţiva metri deasupra solului.

Am aflat la proiecţia filmului din festivalul Les Films de Cannes a Bucarest că regizorul filmului, Bruno Dumont a spus aşa: "Ştiţi cum e, sunt unii oameni cărora le plac bamele şi alţii cărora nu le plac. Aşa şi cu spectatorii filmului meu."