Cuba Gooding, tatăl actorului Cuba Gooding Jr., găsit MORT în maşină. Cântăreţul avea 72 de ani

Publicat: 21 04. 2017, 11:34
Actualizat: 30 03. 2020, 11:03

Surse apropiate anchetei şi citate de site afirmă că artistul a fost găsit în maşina sa, un Jaguar argintiu, parcată pe bulevardul Ventura, în cartierul Woodland Hills din LA.

Departamentul de pompieri din Los Angeles a răspuns unui apel de urgenţă, iar un echipaj a ajuns la faţa locului la ora locală 12:58 p.m., unde medicii au încercat manevre de resuscitare, dar fără succes.

Poliţiştii au găsit la faţa locului mai multe sticle de alcool goale şi iau în calcul posibilitatea unei supradoze. 

Cuba Sr. a fost solistul grupului muzical de soul ”The Main Ingredient”, foarte popular în anii 70, care a lansat cunoscutul hit „Everybody Plays the Fool” în 1972.

El şi soţia sa, Shirley, au avut împreună patru copii, inclusiv actorii Cuba Jr. şi Omar. Cuplul s-a despărţit în 1974, dar cei doi s-au recăsătorit în 1995.

Artistul avea 72 de ani.