Cum s-a vândut albumul nelansat al Mădălinei Manole
Ştirea despre dispariţia Mădălinei Manole i-a făcut pe români să-i cumpere muzica încă de la primele ore ale zilei de 14 iulie, când a apărut informaţia că artista a murit. 600 de bucăţi ale celui mai nou material discografic „O 9 Mădălina Manole” s-au vândut până ieri în reţeaua Diverta, ceea ce a propulsat albumul nelansat oficial pe prima poziţie în top 10 vânzări, devansându-i pe cel mai bine vânduţi artişti ai momentului – Inna şi Florin Chilian. Mai mult chiar, stocul iniţial s-a epuizat, ceea ce l-a făcut pe retailer să ceară refacerea acestuia.
„De la ştirea care anunţa moartea artistei, ne-am confruntat cu o ruptură de stoc”, a declarat pentru Gândul Flaviu Pastor, director de marketing şi comunicare la Diverta.
Citeşte mai multe despre cum s-a vândut albumul nelansat al Mădălinei Manole pe www.gandul.info