Cuplul surprins de doodle se îmbrăţişează în mijlocul Zidul Berlinului, după ce acesta a fost doborât. „Tor auf” (deschideţi porţile!), au strigat mulţimile adunate în jurul Zidului Berlinului în 1989.
„În timpul unei conferinţe de prese a guvernului, un purtător de cuvânt grăbit a oferit jurnaliştilor şi telespectatorilor informaţia greşită că Germania de Est va permite circulaţia liberă între Berlinul de Est şi cel de Vest”, a declarat Google.
„În doar câteva ore, o mulţime imensă s-a adunat la Zidul Berlinului, depăşind cu mult numărul ofiţerilor de pază. Cândva după miezul nopţii, ofiţerul responsabil pentru punctul de control Bornholmer şi-a sfidat superiorii şi a dat ordinul să fie deschisă poarta”, a continuat Google.
Vestea s-a răspândit repede, iar în cursul următoarelor zile, două milioane de nemţi au traversat graniţa, mulţi dintre aceştia cântând şi dansând, sărbătorind începutul unei noi era în timp ce alţii au început să doboare zidul.
Artistul Max Guther a declarat că a fost onorat să lucreze la acest proiect şi că s-a inspirat din poveşti şi fotografii vechi cu părinţii săi, aceştia fiind în Berlin în urmă cu 30 de ani, martori la căderea Zidului Berlinului, potrivit Google.