- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (05.06.2014, 16:27)
- Dorina Călin
Curiozităţi despre rechini şi miturile din jurul lor, în expoziţia "Planet Shark" din Capitală
Expoziţia "Planet Shark - Prădător sau Pradă", construită ca o incursiune multisenzorială de 45 de minute printr-o galerie captivantă, prezentând aspecte din viaţa rechinilor, de la evoluţie până la miturile care îi încojoară, va putea fi admirată până pe 15 septembrie, într-un mall din Capitală.
Urmărește
709 afișări
Curiozităţi despre rechini şi miturile din jurul lor, în expoziţia "Planet Shark" din Capitală (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, până pe 15 septembrie, Grand Cosmos, spaţiul expoziţional din Băneasa Shopping City din Capitală, va găzdui în premieră în România evenimentul "Planet Shark - Prădător sau Pradă".
Gândită şi creată pentru a ajuta oamenii să conştientizeze importanţa şi rolul pe care rechinii îl joacă în ecosistem, expoziţia interactivă pune în lumină unele dintre cele mai neînţelese creaturi de pe Pământ. Ameninţată de intervenţia umană, această specie riscă să se transforme din prădător în pradă.
"Ştiaţi că specia cea mai mică de rechin măsoară cât o mână, iar cel mai mare, cât un autobuz? Dar că aceşti prădători marini au apărut cu mult înaintea dinozaurilor? Ştiaţi că, zi de zi, în fiecare oră, sunt ucişi 12.000 de rechini în lume?", acestea sunt doar câteva dintre informaţiile mai puţin cunoscute despre această specie, pe care expoziţia "Planet Shark - Prădător sau Pradă" le scoate la iveală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Exportul de arme ruseşti s-a prăbuşit cu 92% în anul 2024, a scăzut de 14 ori faţă de 2021, la sub 1 miliard de euro. Paradoxal, România a ajuns Rusia la exportul de arme
-
Germania ar fi dispusă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina: „Suntem cel mai mare partener NATO din Europa”
-
Şeful gigantului grup austriac de construcţii Strabag, prezent şi în România, „a murit brusc şi neaşteptat” la vârsta de 44 de ani
Incursiunea multisenzorială în misterioasa lume a prădătorilor oceanului prezintă, în prima parte, reproduceri de schelete în mărime naturală. "Regele" expoziţiei este scheletul unui mare rechin alb, cea mai mare specie existentă în prezent, creat pornind de la un specimen real. Alături de acesta, vizitatorii pot descoperi o colecţie extrem de rară de fosile, cu o vechime de până la 370 de milioane de ani, precum şi maxilare şi dinţi ai unor exemplare reale. În acelaşi timp, vizitatorii vor putea afla informaţii detaliate despre anatomia şi simţurile uimitoare ale rechinilor, modul de viaţă şi strategiile lor de vânătoare. Exponatelor din zona anatomiei li se adaugă o colecţie vastă de obiecte de protecţie a scafandrilor, precum cuşti, armuri şi dispozitive electronice.
De asemenea, în cadrul expoziţiei, vizitatorii vor putea afla mai multe despre rolul pe care mass-media l-a avut în crearea unei adevărate culturi a fricii faţă de rechini, printre cele mai spectaculoase exponate numărându-se mai multe elemente din recuzita folosită în filmul original "Fălci" din 1975.
"Planet Shark - Prădător sau Pradă" înfăţişează, totodată, poveşti reale despre întâlniri dintre rechini şi oameni, cu scopul de a dărâma preconcepţiile legate de atacuri. În ultimele decenii, intervenţia umană - de la poluarea mediului la vânătoarea excesivă - a făcut ca rechinii să se afle pe lista speciilor ameninţate de dispariţie. Astfel, "Planet Shark - Prădător sau Pradă" prezintă şi eforturile de conservare a speciei, precum sistemele de urmărire prin satelit a anumitor exemplare.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. Dispozitivele erotice smart sunt vulnerabile la atacuri cibernetice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe