- Home
- Life-Inedit
- BISTRIŢA, (22.11.2013, 17:42)
- Departamentul Corespondenţi
Dacre Stoker la Castelul Dracula: Bram a avut motive întemeiate să creeze acest personaj vampir
Dacre Stoker, stră-strănepotul autorului romanului "Dracula", Bram Stoker, a declarat, vineri, la Hotelul Castel Dracula din Pasul Tihuţa, că s-a convins de faptul că ruda sa a avut motive întemeiate să creeze personajul "vampir" şi că nu a distrus reputaţia lui Vlad al III-lea.
Urmărește
268 afișări
Dacre Stoker (Imagine: Eugen Gheorghe/Mediafax Foto)
Dacre Stoker a afirmat că s-a simţit confortabil la Hotelul Castel Dracula, unde s-a bucurat din plin de ospitalitatea românească şi unde a avut un somn liniştit.
"Am ajuns la Hotelul Castel Dracula joi seară, într-o maşină confortabilă pe care am condus-o chiar eu, deci m-am simţit puţin diferit faţă de Jonathan Harker (personaj din roman – n.r.), care a ajuns la castel cu caleaşca. Am fost puţin agitat, era întuneric, apoi am văzut luminile roşii ale castelului, a fost frumos, ceva special. Înainte să vin aici nu ştiam la ce să mă aştept. Am avut un somn liniştit, nu m-a vizitat nicio femeie în alb, ca în roman", a relatat el.
Vineri dimineaţă oaspetele străin a spus că a avut parte de o surpriză.
"De dimineaţă m-am uitat pe fereastră, ca şi Jonathan Harker. Am văzut pe cineva cu o drujbă, ce se întâmplă, se filmează o scenă de groază? Serios vorbind, am văzut lucruri frumoase, aveţi încă munţi neatinşi, unde nu sunt multe construcţii. Mi-a plăcut foarte mult şi mâncarea, în cameră mă aşteptau nişte prăjiturele apetisante, am mâncat şi alte bunătăţi aici, am gustat şi din elixirul lui Dracula", a spus el.
Ana Maria Muscar, directorul Hotelului-Castel Dracula, i-a oferit lui Dacre Stoker detalii legate de această construcţie. El a probat şi însemnele oferite lui Alexandru Misiuga (cel care a avut ideea construirii acestui hotel), un inel cu cap de mort şi un medalion, de o asociaţie din Londra, atunci când l-a declarat Baron al Casei Dracula.
"Bustul lui Bram Stoker comandat de el (de Alexandru Misiuga - n.r.) şi amplasat aici este o altă moştenire importantă, e singura statuie de acest fel din lume", a adăugat Dacre Stoker.
Acesta a prezentat, alături de colaboratorii săi în proiectul "Dracula, Bram Stoker, Ghid de călătorii", care vor produce o serie tv complementară, Hans de Roos şi Aaron Sagers, detalii despre romanul "Dracula", istoria familiei, informaţii despre viaţa lui Bram Stoker şi elementele care au stat la baza cărţii, dar şi notiţe din jurnalele autorului.
"Familia Stoker poate veni în sfârşit în România cu capul sus şi spune: nu suntem cei care am ruinat reputaţia lui Vlad al III-lea, putem demonstra că Bram a avut motive întemeiate să creeze acest personaj vampir şi că există un personaj onorabil pe care nu l-am distrus. Bram Stoker a fost în Italia, Franţa, dar nu şi în România. De ce? Poate că i-a fost frică ştiind ce a simţit Harker", a spus râzând urmaşul lui Bram Stoker.
Scriitorul şi fotograful olandez Hans de Roos a menţionat că a observat că aici lumea încearcă să păstreze viu mitul Contelui Dracula, organizând diverse evenimente, petreceri de Halloween.
"Castelul Dracula este locul potrivit dacă vrei să te simţi bine, un bun loc de plecare dacă vrei să faci excursii în munţi", a spus el.
Producătorul şi prezentatorul tv Aaron Sagers din New York, care colaborează cu CNN şi Travel Channel, a spus că un punct important al romanului, "o moştenire", este Castelul Dracula din Borgo Pass (Pasul Tihuţa).
"Vrem să spunem lumii povestea, mai mult decât se ştie, să împărtăşim misterul romanului. Am venit pe urmele lui Jonathan Harker. Locuri precum Hotelul Castel Dracula ţin vie povestea, oferă un loc unde turiştii de peste Ocean să vină, este o celebrare a romanului", a spus Sagers.
Dacre Stoker, însoţit de scriitorul şi fotograful olandez Hans de Roos şi de producătorul şi prezentatorul tv Aaron Sagers au ajuns la Bistriţa joi şi vor rămâne la Hotelul Castel Dracula până sâmbătă, apoi îşi vor continua călătoria prin România la Sighişoara, Bran, Târgovişte şi Bucureşti.
Hotelul Castel Dracula a fost construit în anii ’80 la iniţiativa lui Alexandru Misiuga, la vremea aceea şef al turismului bistriţean. El a citit romanul "Dracula" al lui Bram Stoker, a cărui acţiune se desfăşoară în ţinutul Transilvaniei, şi a observat că atât descrierile care privesc oraşele Cluj-Napoca şi Bistriţa, Pasul Bârgău (denumit în prezent Tihuţa) din Carpaţi, trecătoare care uneşte Transilvania de Moldova, cât şi descrierile altor locuri, respectă întru totul realitatea.
Misiuga a construit şi o statuie a romancierului Bram Stoker amplasată în prezent în faţa castelului. Ea a fost realizată de un student la arte plastice şi a costat 2.000 de lei. O asociaţie din Londra l-a numit pe Alexandru Misiuga Baron al Casei Dracula şi i-a oferit însemnele ei, un inel cu cap de mort şi un medalion.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe