- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (29.06.2015, 11:56)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dalai Lama, superstar la Festivalul Glastonbury 2015 - VIDEO
Dalai Lama a apărat în discursul său de o oră pe care l-a susţinut, duminică, la Festivalul Glastonbury din Marea Britanie, "dreptul fiecăruia de a avea o viaţă fericită", într-o atmosferă de pace şi iubire, perfect adecvată cu spiritul evenimentului, informează lefigaro.fr.
Urmărește
536 afișări
Dalai Lama, superstar la Festivalul Glastonbury 2015 - VIDEO (Captură video)
Dalai Lama a fost primit, duminică, în jurul orei locale 11.00, în "Grădina Păcii" din cadrul festivalului britanic de o mulţime compactă de spectatori, care au intonat împreună în onoarea liderului spiritual tibetan clasicul "Happy Birthday", în pofida ploii insistente.
"Este cel mai frumos cadou aniversar pe care puteaţi să mi-l faceţi", a declarat el.
Dalai Lama a spus, de asemenea, că Glastonbury este "un festival al oamenilor, nu al guvernelor şi nici al politicienilor".
ULTIMELE ȘTIRI
-
COVID a fost scăpat dintr-un laborator din China, potrivit FBI. Agenția nu a avut voie să-l informeze pe Biden
-
Ministrul Educaţiei: ne confruntăm cu un demers bizar, izolaţionist, cu elemente de pseudoreligie
-
MAI susţine că „România este una dintre cele mai sigure ţări din lume”
-
Un videoclip în care sania lui Moş Crăciun este doborâtă de o rachetă a ruşilor circulă online
"Scopul vieţii fiecărui om este de a ajunge să ducă o viaţă fericită", a declarat Dalai Lama, laureat cu premiul Nobel pentru pace pe anul 1989, îndemnându-i pe participanţi "să se gândească serios la felul în care ar putea crea un secol XXI mai fericit".
Dalai Lama a vorbit apoi despre violenţele "din Siria, Irak, Nigeria şi din alte regiuni" şi a spus că aceste tragedii reprezintă "propria noastră creaţie", pentru că sunt "probleme create de om". Insistând asupra ideii că "suntem cu toţii fiinţe umane", liderul tibetan a spus că "toată lumea are dreptul la o viaţă fericită" şi a îndemnat forurile competente să includă "în sistemul de educaţie modernă, de la creşă până la universitate", anumite cursuri care să predea "simţul compasiunii" şi "mai multe învăţăminte holistice".
"Odată ce vom fi dezvoltat cu sinceritate un simţ al fraternităţii, lumea va putea fi demilitarizată", a adăugat Dalai Lama, în uralele şi aplauzele zecilor de mii de spectatori de la Glastonbury.
Dalai Lama s-a născut pe 6 iulie, însă aniversarea lui oficială, bazată pe calendarul lunar tibetan, este celebrată pe 21 iunie.
Oficial retras din acţiunile politice încă din 2011, Dalai Lama cere în prezent mai multă autonomie pentru Tibet decât o independenţă formală a acestui teritoriu. "Din 2011, sunt complet retras din activitate, formal, voluntar, fericit. Am decis deci că unica mea responsabilitate de acum înainte vizează conservarea culturii tibertane", a adăugat el.
Apoi, Dalai Lama a urcat pe scena principală de la Glastonbury, intitulată Pyramid Stage, unde a fost întâmpinat cu un tort aniversar de cântăreaţa, compozitoarea, scriitoarea şi activista americană Patti Smith.
Luni, Dalai Lama va merge la Aldershot, în sud-vestul Angliei, la invitaţia unui centru budist, unde va susţine o alocuţiune pe tema "budismul în secolul al XXI-lea".
Prezenţa sa la Glastonbury, care s-a încheiat duminică, a generat, vineri, proteste ample din partea autorităţilor de la Beijing, care au denunţat oferirea liderului spiritual tibetan unei "platforme pentru activităţile sale separatiste antichineze".
Ediţia din 2015 a Festivalului Glastonbury a debutat vineri cu un show grandios, susţinut în calitate de cap de afiş de grupul Florence and the Machine. Grupul american Foo Fighters a fost iniţial confirmat în calitate de cap de afiş pentru seara de vineri de la ediţia din acest an de la Glastonbury, însă a fost nevoit să îşi anuleze participarea cu doar o săptămână înainte de a susţine un concert pe scena principală a festivalului, după ce solistul Dave Grohl a căzut de pe scenă şi a suferit o fractură gravă la nivelul piciorului drept. Grupul Florence and the Machine, care fusese programat iniţial să cânte înainte de Foo Fighters, a fost confirmat ulterior în calitate de cap de afiş, înlocuind astfel trupa americană.
Ceilalţi doi headlineri de la Glastonbury 2015 au fost rapperul Kanye West, pentru seara de sâmbătă, şi trupa rock The Who, al cărei show a încheiat, duminică seară, ediţia din acest an a festivalului.
Biletele pentru ediţia din 2015 a Festivalului Glastonbury (24 - 28 iunie) s-au epuizat în doar 26 de minute după ce au fost puse în vânzare, în octombrie 2014. Fanii au plătit 225 de lire sterline pentru un bilet la acest celebru festival muzical, organizat în fiecare an în Worthy Farm din comitatul Somerset.
Festivalul Glastonbury, care nu a fost organizat în 2012 pentru a nu afecta desfăşurarea Jocurilor Olimpice de la Londra, are loc în mod tradiţional în ultimul weekend din luna iunie şi atrage, în medie, 170.000 de spectatori în fiecare an.
Evenimentul a fost lansat după moartea lui Jimi Hendrix, în 1970. Participanţii la prima ediţie au plătit o liră sterlină, primind în schimb lapte de la fermă şi putându-i asculta pe Marc Bolan şi Al Stewart.
O perioadă, festivalul nu a mai fost organizat anual, însă în anii '90 a căpătat anvergura internaţională pe care o are şi în prezent. Evenimentul a permis unor trupe precum Radiohead, care a cântat la Glastonbury în 1997, Coldplay, după reprezentaţia din 2002, şi Muse, prin concertul din 2004, să îşi croiască drumul către succes.
Citește pe alephnews.ro: Finlanda și Estonia lansează patrule navale în urma suspiciunii de sabotaj rusesc în cazul Estlink 2. Rutte: „NATO va spori prezența în Marea Baltică”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Sting şi Peter Gabriel participă la un album ce va fi lansat de ziua de naştere a lui Dalai Lama
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Drumul spre distracția de Revelion e aglomerat: Rute alternative și sfaturi esențiale pentru un drum sigur spre munte
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
De la anul „ultra-bogaţilor”, la cel în care trebuie să ne confruntăm cu consecinţele deceniilor de acumulări de datorii. Ce s-ar putea întâmpla în 2025?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
CANCAN.RO
Cristina Demetrescu ne spune care sunt cele 2 zodii care își vor schimba radical viața în 2025
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:32
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Rusia creşte producţia de drone Shahed la fabrica din Tatarstan / ISW: Putin respinge planul de pace elaborat de echipa lui Trump / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale
-
astăzi, 16:08
Un videoclip în care sania lui Moş Crăciun este doborâtă de o rachetă a ruşilor circulă online