Thibaut Nolte, realizatorul emisiunii „28Minutes”, face de obicei, cu umor şi ironie acidă, portretul unei personalităţi „rele” sau „bune”, iar, săptămâna trecută, a venit rândul premierului României. Despre acesta jurnalistul se întreabă dacă ar trebui să i se pună cătuşe, în timpul emisiunii făcând şi gestul mâinilor încătuşate.
Realizatorul TV a vorbit despre faptul că Dăncilă vrea să pună capăt independenţei justiţiei şi luptei anticorupţie şi a făcut un scurt istoric al parcursului politic al acesteia, de la un „consilier municipal insignifiant” care nu vorbeşte engleza la eurodeputat şi apoi premier, ascensiune care i-a fost facilitată de „fidelitatea” faţă de Liviu Dragnea.
Nolte a mai spus că aceasta a fost impusă preşedintelui statului ca premier de „puternicul şef al social democraţilor, condamnat, la rândul lui, în 2015 pentru fraudă electorală”.
Jurnalistul se întreabă la un moment dat dacă nu cumva Dăncilă este „un fals” Dragnea.
Prezentarea lui Dăncilă este presărată de filmuleţe satirice, în care aceasta apare susţinând un discurs, în care repetă replicile pe care i le spune Dragnea, ca o marionetă manevrată de un păpuşar.
„Sunt furioasă că ţara mea este sub monitorizare. Sunt tratat ca un hoţ. Sunt un tip cinstit. Dacă aş fi un mincinos, mi s-ar încreţi mustaţa”, sunt replici pe care le repetă automat „Dăncilă”.
Jurnalistul francez mai spune că „micile manevre ale Vioricăi şi ale guvernului ei” au fost criticate de magistraţi, de manifestanţi în stradă, de Comisia Europeană şi de Departamentul de stat american.
„O colombină în slujba bufonilor. Tragedia dell’arte”, încheie acesta prezentarea făcută premierului României.