"Dansez pentru tine": Dana Rogoz şi Iuliana Luciu vor dansa în scop umanitar

Dana Rogoz şi Matteo, Iuliana Luciu şi Marius Novanc, precum şi Julia Jianu şi soţul ei vor dansa în scop umanitar, vineri seară, în emisiunea "Dansez pentru tine", informează Pro TV.

Urmărește
237 afișări
Imaginea articolului "Dansez pentru tine": Dana Rogoz şi Iuliana Luciu vor dansa în scop umanitar

Iuliana Luciu

În ediţia de vineri a emisiunii "Dansez pentru tine", telespectatorii Pro TV vor avea de ales între cele trei perechi semifinaliste, însă vor avea parte şi de un spectacol sexy şi plin de energie.

În afara concursului, Julia Jianu, prezentatoarea emisiunii "Ascultă-ţi muzica de acasă" de la Pro TV Internaţional, şi soţul său, Bogdan Jianu, vor dansa un tango argentinian plin de pasiune, inspirat din povestea de dragoste pe care o trăiesc împreună.

Cei doi soţi vor intra în ringul de la "Dansez pentru tine" pentru a ajuta o familie săracă, cu trei copii deştepţi, care trăiesc fără lumină şi fără apă curentă, într-un imobil dezafectat. Chiar dacă abia şi-au permis să-şi dea copiii la şcoală, părinţii se străduiesc să-i păstreze curaţi, îmbrăcaţi civilizat şi educaţi, cu toate că se spală în albie şi se încălzesc la soba cu lemne. Pe lângă condiţiile grele de trai, cei opt membri ai familiei au şi probleme de sănătate.

Pe de altă parte, jucătorul de handbal Marius Novanc va veni prima dată în platoul de la "Dansez pentru tine" pentru a dansa în scop umanitar. Alături de el va fi vedeta Iuliana Luciu şi împreună vor dansa pentru a ajuta un tânăr crescut la orfelinat care visează să devină medic.

Şi vedeta Pro TV Dana Rogoz va dansa un hip hop sexy alături de Matteo. Cu o coregrafie plină de energie, creată pe cea mai nouă piesă a lui Matteo, cei doi vor încerca să ajute echipa de cercetători a Institutului "Victor Babeş" din Bucureşti să continue cercetările istorice care ar putea salva milioane de vieţi în toată lumea.

După şase ani de studii, experţii români au depistat celulele salvatoare, iar în câţiva ani, infarctul miocardic ar putea fi tratat prin regenerarea ţesutului cu ajutorul celulelor stem şi al telocitelor. O mare parte dintre aceste cercetări s-au făcut cu banii cercetătorilor, iar statul român nu are bani pentru a susţine continuarea lor. Din fericire, străinii doresc şi pot să o facă. Astfel, China este una dintre ţările care vrea să susţină aceste cercetări. În plus, orice sumă de bani poate constitui încă un pas important în acest proiect măreţ care poate salva multe vieţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici