Dansez pentru tine: Doiniţa Oancea şi Claudiu au fost eliminaţi. Vezi cine a intrat la duel săptămâna aceasta - VIDEO

Pro TV a fost lider detaşat de audienţă, vineri, în intervalul orar 20.30 - 1.13, atât pe întregul public din mediul urban, cât şi pe cel comercial, cu emisiunea "Dansez pentru tine", în care Doiniţa Oancea şi partenerul ei, Claudiu, au ieşit din competiţie, informează postul de televiziune.

Urmărește
208 afișări
Imaginea articolului Dansez pentru tine: Doiniţa Oancea şi Claudiu au fost eliminaţi. Vezi cine a intrat la duel săptămâna aceasta - VIDEO

Dansez pentru tine: Doiniţa Oancea şi Claudiu au fost eliminaţi. Vezi cine a intrat la duel săptămâna aceasta - VIDEO

Ringul s-a colorat în nuanţe indiene à la Bollywood şi a vibrat sub paşi de swing, vineri seara, la "Dansez pentru tine". Pro TV a fost lider detaşat de audienţă pe tot parcursul emisiunii de vineri, în intervalul orar 20.30 - 1.13, atât pe întregul public din mediul urban, cât şi pe cel comercial. Două milioane de telespectatori la nivelul întregii populaţii a României au urmărit competiţia visurilor în minutul de aur, 21.02, când Pro TV a înregistrat 12,1 puncte de rating şi 27,2 procente din cota de piaţă pe întregul public din mediul urban.

Emoţiile şi lacrimile au pus stăpânire pe cele două perechi care s-au aflat la duel. După o săptămână infernală, cu nopţi nedormite şi zile în şir petrecute în sala de repetiţii, Paula Seling şi Doiniţa Oancea alături de partenerii lor au avut parte de o seară plină de surprize, de persoane dragi aduse de echipa alături de ei, dar şi de dansuri excepţionale, notate cu 10 de către membrii juriului. În urma voturilor publicului telespectator, perechea care a ieşit din competiţie şi al cărui vis s-a oprit din cursa pentru marele premiu a fost cea formată din Doiniţa Oancea şi partenerul ei, Claudiu. Cu lacrimi în ochi, Doiniţa şi Claudiu, împreună cu coregraful lor, Bursucu, au ieşit din ringul visurilor.

Adela Popescu şi partenerul ei, Alexandru Lică, au ieşit pentru a treia ediţie consecutiv pe primul loc în clasamentul notelor juriului, după un swing şi un Bollywood lăudate şi punctate cu multe note de 10. Paula Seling şi partenerul ei, Tudor au trecut de la agonie la extaz vineri seara, pentru că din emoţiile duelului au ajuns direct în euforia locului al doilea pe care s-au clasat în urma notelor primite din partea juriului.

Răzvan Fodor şi Lena s-au clasat pe locul al treilea după două dansuri în care le-a fost apreciată interpretarea actoricească lui Razvan şi cea coregrafică Lenei. Scăpaţi ca prin urechile acului de duel, Octavian Strunilă şi Ela au încheiat seara cu un zâmbet larg pe chip şi cu ambiţia de a se antrena mai mult.

După dansuri pline de neprevăzut în care juriul a remarcat şi a sancţionat nesincronizări şi ieşiri din ritm, Nicola şi Ştefan şi, pentru a doua oară, Bogdan Vlădău şi Ana Maria au ajuns la duel.

După doar o săptămână de când a ieşit din concurs, Jorge nu a putut sta departe de ringul de la "Dansez pentru tine". Artistul s-a întors în platoul emisiunii pentru a face un dans demonstrativ de Bollywood alături de o fostă concurentă a emisiunii, Andreea Mantea. Cei doi au dansat sub bagheta coregrafului Bogdan Boantă care le-a fost amândurora profesor atunci când au fost concurenţi.

Paula Chirilă şi Cristian Gretcu, actorii din "Land of Jokes", de la Pro TV, au ajutat în paşi de charleston un cuplu de tineri îndrăgostiţi, născuţi cu Sindrom Down. Cei doi actori au creionat în paşi de dans o poveste de dragoste asemeni celei care-i leagă pe cei pentru care au dansat. Paula şi Cristian au avut parte şi de un moment imprevizibil la finalul dansului lor. La ultimul pas, Cristian a alunecat şi a căzut cu tot cu colega sa, Paula. Plini de umor, cei doi actori au încheiat coregrafia cu zâmbetul pe buze, amuzaţi de alunecarea buclucaşă.

Seara de vineri a fost una specială pentru Călin Geambaşu, fiul maestrului Petre Geambaşu, coordonatorul orchestrei de la "Dansez pentru tine", pentru că a fost ziua sa de naştere. Edi Stancu i-a adus în culise un tort şi un cadou din partea echipei şi i-au cântat cu toţii "La mulţi ani".

Telespectatorii Pro TV trebuie să aleagă între cele douaă perechi aflate la duel, Nicola şi Ştefan şi Bogdan Vlădău şi Ana Maria, trimiţând sms la 1276 cu numele favoritului, "Nicola" sau "Bogdan", sau sunând la 0900 760 604 pentru Nicola şi 0900 760 603 pentru Bogdan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici