Prima pagină » Life-Inedit » Nepoata lui „Che” Guevara promovează vegetarismul într-o campanie PETA – VIDEO

Nepoata lui „Che” Guevara promovează vegetarismul într-o campanie PETA – VIDEO

Nepoata liderului revoluţiei cubaneze Ernesto "Che" Guevara este imaginea unei alte mişcări cu tentă revoluţionară, cea de promovare a vegetarismului, în cadrul unei campanii a organizaţiei PETA, informează Canada East.
Nepoata lui
19 iun. 2009, 17:23, Life-Inedit

Lydia Guevara este imaginea unei noi campanii a PETA de susţinere a "revoluţiei vegetariene", care va fi lansată în octombrie în Argentina, locul unde s-a născut bunicul său Ernesto "Che" Guevara, urmând să fie difuzată apoi la nivel internaţional.

În execuţiile print ale campaniei nepoata lui "Che" poartă vestimentaţia unui luptător de guerilla, deturnată prin accente specifice mesajului promovat – beretă roşie, pantaloni de camuflaj şi o bandulieră în care gloanţele sunt înlocuite cu morcovi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al PETA, Michael McGraw, organizaţia i-a propus tinerei în vârstă de 24 de ani să fie ambasadorul acestei campanii la câteva luni după ce s-a aflat că aceasta este vegetariană.

"Mesajul principal al campaniei este că cea mai bună cale de a salva animalele este să nu le mai mâncăm", a spus reprezentantul PETA, care a adăugat că postura revoluţionară prin care este dramatizat mesajul este un fel "de omagiu adus de Lydia Guevara bunicului său".

Printre alte celebrităţi care au promovat vegetarismul în campaniile PETA se numără Paul McCartney, Forest Whittaker şi Alicia Silverstone.