„L-am văzut acum trei săptămâni, când am filmat pentru «Serviciul Român de Comedie». Era din ce în ce mai slăbit, dar el a cântat până în ultima clipă. Dumnezeu mai greşeşte câteodată, mai greşeşte. A greşit şi pentru că l-a luat pe Dax, cu două zile înainte ca fiica lui să împlinească 3 ani”, a declarat Toni Grecu.
Prietenul în braţele căruia s-a stins a povestit că, miercuri seară, Dax s-a simţit rău şi a chemat medicii, care i-au administrat un calmant. După doar trei ore, însă, a decedat, informează stirileprotv.ro.
Dan Nedelcu era diagnosticat cu o formă rară de sarcom sinovial malign la antebraţul drept, având diagnosticul final de „tumoră părţi moi antebraţ drept”, mai precis cancer.
El a fost operat de profesorul Ioan Lascar la Spitalul de urgenţă Floreasca din Capitală în iulie 2010.
Totodată, a suferit o intervenţie chirurgicală la mână în Turcia şi avea speranţe că se va face bine. „Mă aşteaptă în continuare o perioada grea, însă, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu susţinerea voastră, a tuturor, voi trece cu bine peste această încercare”, scria Dax pe blogul lui în septembrie 2010.