- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (29.10.2016, 12:35)
- Simona TUDORACHE
De ce animalele pot reprezenta o adevărată terapie pentru oameni
Legătura care s-a dezvoltat între oameni şi animale este una foarte veche. Atât câinii, cât şi pisicile, dar şi alte animale pot juca un rol esenţial în viaţa noastră, chiar dacă, de multe ori, nu realizăm asta.
Urmărește
1980 afișări
De ce animalele pot reprezenta o adevărată terapie pentru oameni
"În primul rând, este efectul relaxant pe care animalele îl au asupra oamenilor. Acest efect l-aş asocia cu creşterea bunei dispoziţii, cu apariţia momentelor haioase, oferite de jocul acestora, care pot detensiona, pot amâna o stare conflictuală, pot comuta atenţia şi gândirea de la problemele curente şi o pot îndrepta către altceva, către alte fiinţe 'fără acele probleme', iar de aici putem împrumuta şi noi puţin înapoi. Problemele se pot amâna astfel, pot părea mai depărtate, poate chiar te pot ajuta să găseşti rezolvarea lor", a declarat psihoterapeutul Andreea Chiţu pentru Gândul.
Un alt aspect important este legat de stările emoţionale implicate în această conexiune, în care putem primi o aşa numită "afectivitate necondiţionată" - "Ea nu este complet necondiţionată, ştim că animalele se ataşează de persoana care le îngrijeşte, le hrăneşte, le mângâie etc, doar că ele nu o fac la fel ca persoanele care ne sunt apropiate. Acestea pot să nu fie disponibile să ne ofere atenţie şi afecţiune oricând, oricum, în orice cantitate. Animalele uită uşor şi nu au resentimente, ca oamenii".
"Dacă le-ai tratat bine, te vor 'răsplăti' tot aşa, emoţional vorbind. Se cunoaşte faptul că sunt animale ataşate de stăpânii lor, care arată o suferinţă enormă la pierderea stăpânului, că sunt animale care 'simt' stările emoţionale diferite sau chiar unele care 'simt' că stăpânul lor are o anumită durere, însă nu toate deţin aceste însuşiri şi nu ştiu să existe studii şi cercetări în acest domeniu prin care toate acestea să fie explicate", a precizat Andreea Chiţu, de la Centrul MindCare, pentru Gândul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
-
Zelenski afirmă că Ucraina nu va recunoaşte niciodată teritoriile ucrainene ocupate de armata Moscovei ca parte a Rusiei
Animalele ne pot (re)aminti că nu ne costă nimic să oferim grijă şi afecţiune altora, chiar şi lor, fără a aştepta ceva la schimb. "Legat de acest lucru aş lega şi un alt efect important care se referă la mobilizarea energiei. Animalele au nevoie să le îngrijeşti, să le cureţi, să le hrăneşti, să le iubeşti, să le plimbi etc, iar acest lucru poate păstra un obicei, sau crea un sens nou pentru cineva care şi-a pierdut reperele externe sau interne, de exemplu după moartea cuiva drag. Te pot scoate din casă pentru plimbare, socializare, deci îţi pot acorda un sens 'existenţial'.", a mai spus aceasta.
"În ceea ce priveşte caii, aici este un o altă problemă, mai ales legată de cadru de lucru, la fel ca şi terapia cu delfini. Ei trebuie să fie antrenaţi să lucreze cu copiii sau adulţii cu diferite tulburări sau dizabilităţi. Cadrul de lucru presupune şi un antrenor-terapeut care să ştie clar care sunt cadrul şi limitele de lucru, modalitatea optimă şi maximă de 'utilizare terapeutică' a acelui animal, personalitatea lui etc", a concluzionat psihoterapeutul.
Sursa: http://bit.ly/2e4px9s
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe