Debbie Reynolds, premiată pentru întreaga carieră de Sindicatul actorilor americani

Debbie Reynolds, vedeta unor filme clasice hollywoodiene, precum "Cântând în ploaie/ Singin' in the Rain" şi "Cum a fost cucerit vestul/ How the West Was Won", va fi premiată pentru întreaga carieră la următoarea gală anuală organizată de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/SAG).

Urmărește
96 afișări
Imaginea articolului Debbie Reynolds, premiată pentru întreaga carieră de Sindicatul actorilor americani

Debbie Reynolds, premiată pentru întreaga carieră de Sindicatul actorilor americani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Debbie Reynolds, în vârstă de 82 de ani, va primi acest trofeu la următoarea ediţie a galei SAG Awards, ce va avea loc în luna ianuarie, au anunţat luni reprezentanţii acestui sindicat, informează Reuters. Ea va fi premiată în calitate de actriţă, cântăreaţă, dansatoare şi pentru eforturile depuse pentru conservarea filmelor de importanţă istorică.

Vedeta americană, care este mama actriţei Carrie Fisher, va fi premiată şi pentru acţiunile ei umanitare, după ce a înfiinţat, în 1955, o organizaţie de caritate care luptă contra stigmatului maladiilor mintale.

Debbie Reynolds, al cărei aspect fizic din tinereţe exprima robusteţe şi sănătate, a jucat alături de unii dintre actorii de legendă din anii '50 şi '60, precum Gene Kelly, Frank Sinatra, Tony Curtis şi Fred Astaire.

Versatila actriţă americană a fost nominalizată la Oscarul pentru cel mai bun rol feminin în 1965, graţie evoluţiei sale din musicalul "Indestructibila Molly Brown/ The Unsinkable Molly Brown". Cântecul ei "Tammy" din filmul "Tammy and the Bachelor" (1957) a ajuns pe primul loc în topul american. De asemenea, Debbie Reynolds a fost nominalizată la premiul Tony pentru rolul pe care l-a interpretat în spectacolul de teatru "Irene" pus în scenă pe Broadway în 1973.

Debbie Reynolds, care a fost descoperită de un agent de la Hollywood în urma unui concurs de frumuseţe la care a participat la vârsta de 16 ani, continuă să lucreze şi în prezent şi a interpretat, recent, rolul mamei pianistului Liberace, în filmul biografic "Behind the Candelabra", regizat de Steven Soderbergh.

Anul trecut, câştigătoarea acestui trofeu prestigios a fost actriţa Rita Moreno.

SAG şi American Federation of Television and Radio Artists au fuzionat în 2012 şi au format SAG-AFTRA, cel mai mare sindicat din industria de divertisment americană, care reprezintă interesele a circa 165.000 de actori, dansatori, muzicieni şi angajaţi de televiziune.

Premiile decernate de acest sindicat reprezintă o recunoaştere a performanţelor obţinute în anul precedent în domeniul cinematografiei şi al televiziunii.

Gala SAG Awards 2015 va avea loc pe 25 ianuarie la Los Angeles.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici