Prima pagină » Life-Inedit » Actorul Gene Hackman, accidentat de un automobil în timp ce se plimba pe bicicletă

Actorul Gene Hackman, accidentat de un automobil în timp ce se plimba pe bicicletă

Actorul american Gene Hackman a fost transportat de urgenţă la o clinică din Florida, după ce a fost accidentat de un automobil, vineri, în timp ce se plimba pe bicicletă, informează contactmusic.com
Actorul Gene Hackman, accidentat de un automobil în timp ce se plimba pe bicicletă

Starul american, în vârstă de 81 de ani, a fost lovit din spate de acel automobil şi a suferit câteva contuzii la nivelul capului şi al corpului.

Întrucât accidentul s-a produs pe o insulă, actorul a fost transportat cu avionul la o clinică din arhipelagul Florida Keys, aflat la o distanţă de circa 24 de kilometri de oraşul Miami. După o serie de teste şi analize, medicii au constatat că actorul se află într-o stare stabilă şi au decis să îl externeze, a precizat Susan Madore, agentul de presă al artistului.

Poliţia americană a deschis o anchetă pentru a investiga cauzele care au condus la producerea accidentului.

Gene Hackman, în vârstă de 81 de ani, a câştigat două premii Oscar – unul pentru rolul principal din filmul „Filiera Franceză/ The French Connection” (1971) şi al doilea pentru rolul secundar din lungmetrajul „Necruţătorul/ Unforgiven” (1992).