- Home
- Life-Inedit
- PARIS, (09.05.2018, 11:33)
- Ana Obretin
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Declaraţia şocantă a regizorului Roman Polanski despre mişcarea #MeToo: Este isterie în masă
Regizorul Roman Polanski a calificat mişcarea #MeToo, care militează pentru prevenirea abuzurilor sexuale la locul de muncă, drept "isterie în masă" şi "ipocrizie", într-un interviu pe care l-a acordat înainte ca Academia de film americană să îl elimine din rândul membrilor săi, transmite AFP.
Urmărește
1459 afișări
Declaraţia şocantă a regizorului Roman Polanski despre mişcarea mişcarea #MeToo: Este isterie în masă
Săptămâna trecută, Academia de film americană i-a eliminat din rândul membrilor săi pe actorul Bill Cosby, găsit vinovat de agresiune sexuală, şi pe cineastul Roman Polanski, ce a recunoscut că a avut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani, în urmă cu patru decenii.
Regizorul în vârstă de 84 de ani a fost întrebat de un jurnalist de la publicaţia Newsweek Polska ce părere are despre recentele dezvăluiri privind hărţuirea sexuală din industria cinematografică, iar acesta a spus: "Cred că este un fel de isterie în masă care apare din când în când în societate".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii americani aleşi
-
Criza din Coreea de Sud: Opoziţia vrea să-l demită din funcţie şi pe preşedintele interimar. Motivul invocat
-
Biden cere Pentagonului să intensifice livrările de arme către Ucraina
"Câteodată este foarte dramatic, aşa cum a fost Revoluţia franceză şi masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, în Franţa, şi câteodată este mai puţin sângeroasă, aşa cum a fost 1968 în Polonia", a adăugat acesta.
"Toată lumea încearcă să sprijine această mişcare, majoritatea de frică... cred că este o ipocrizie totală", a spus regizorul.
În 1977, cineastul franco-polonez Roman Polanski a fost găsit vinovat de coruperea unei minore, după ce a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu Samantha Geimer, pe atunci în vârstă de 13 ani. Doar această acuzaţie i-a fost adusă, după încheierea unui acord amiabil cu procuratura.
Iniţial, Polanski a fost acuzat, printre altele, şi de violarea unei minore de 13 ani, aflată sub influenţa stupefiantelor.
Polanski a fugit din SUA, după ce judecătorul care se ocupa de cazul său şi-a schimbat poziţia, cineastul riscând o pedeapsă mult mai dură decât cea prevăzută după încheierea acordului. Şi în prezent, procuratura americană încearcă să îl aducă din Franţa, unde acesta locuieşte, în SUA pentru a-şi ispăşi pedeapsa.
Săptămâna trecută, Polanski a calificat decizia Academiei de film americane de a-l elimina din rândul membrilor săi drept "culmea ipocriziei", potrivit unui avocat al acestuia, Jan Olszewski.
Olszewski a adăugat că să îl compari pe Polanski cu Bill Cosby este "o neînţelegere totală şi o formă de hărţuire".
Un alt avocat al lui Polanski, Harland W. Braun, a trimis o solicitare Academiei americane, în care se specifică faptul că instituţia nu şi-a respectat propriile norme când l-a eliminat pe Polanski fără să îi dea acestuia posibilitatea să îşi expună cazul.
Roman Polanski s-a născut la Paris în 1933, din părinţi polonezi. S-a mutat în Polonia împreună cu familia, în 1937, în preajma izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial. Tatăl a supravieţuit războiului, dar mama sa a murit la Auschwitz. Polanski şi-a făcut studiile în Polonia, iar primul său lungmetraj, "Cuţitul în apă" (1962), a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. De atunci, el a mai primit cinci nominalizări la Oscar, două premii BAFTA, patru premii Cesar, un Golden Globe şi un Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes. În Marea Britanie a realizat trei filme, iar din 1968, s-a mutat în America.
Printre filmele regizate de Roman Polanski se numără "Balul vampirilor" (1967), "Un copil pentru Rosemary" (1968), "Cartierul chinezesc" (1974), "Căutare disperată" (1988), "Fecioara şi moartea" (1994) şi "Pianistul", această peliculă aducându-i lui Polanski un Oscar pentru regie, în 2003.
Peste o sută de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein a negat acuzaţiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliţiei americane şi britanice. Producătorul, care face tratament pentru dependenţa de sex, nu a fost încă pus sub acuzare.
În urma acuzaţiilor, în SUA a fost iniţiată o mişcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook şi pe alte reţele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experienţelor de hărţuire sexuală sau abuz şi au folosit hashtag-ul "#MeToo" ("Şi Eu", n.r.). Mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga şi actriţele Anna Paquin şi Evan Rachel Wood.
Citește pe alephnews.ro: Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Vreţi să trăiţi mai mult? 6 sfaturi esenţiale de la un specialist care spune că şi-a „întinerit” vârsta cu 20 de ani
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe